Guvernul a aprobat proiectul de lege cu privire la redirecționarea profitului Băncii Naționale a Moldovei. În cazul în care capitalul statutar constituie mai puțin de 4% din totalul obligațiunilor monetare ale Băncii Naționale, profitul disponibil pentru distribuire va fi alocat în întregime pentru majorarea capitalului statutar. În cazul în care capitalul statutar constituie de la 4% până la 10% din totalul obligațiunilor monetare ale Băncii Naționale, 50% din profitul disponibil pentru distribuire va fi alocat la majorarea capitalului statutar, iar 50% va fi transferat la venitul bugetului de stat. În cazul în care capitalul statutar constituie mai mult de 10% din totalul obligațiunilor monetare ale BNM, profitul disponibil pentru distribuire va fi transferat în întregime la venitul bugetului de stat, transmite IPN.
„Promovarea proiectului de lege va diminua presiunea financiară asupra bugetului de stat pe termen mediu și lung, ca urmare a deservirii obligațiunilor de stat emise în anul 2016, cu suma profitului disponibil pentru distribuirea Băncii Naționale aferent anului financiar respectiv”, a declarat ministrul finanțelor, Serghei Pușcuța în ședința de Guvern. Potrivit lui, proiectul a fost supus consultărilor publice, a fost consultat și agreat cu BNM și cu partenerii de dezvoltare.
Proiectul urmează să fie remis Parlamentului.
Despre inițiativa respectivă președintele Igor Dodon a anunțat, acum două săptămâni. Experții de la Centrul Analitic Independent Expert-Grup au comentat că aceasta atentează la independența BNM, compromite eforturile de capitalizare a instituției și nu prezintă o soluție viabilă pentru problema datoriei de stat cauzată de „furtul miliardului”.