Guvernul a aprobat Planul activităţilor de reîntregire a ţării
Pentru activităţile de reîntregire a ţării în bugetul de stat pentru acest an a fost prevăzută suma de 10 milioane de lei. Banii vor fi alocaţi în două etape. 5,5 milioane de lei sunt pentru primul semestru al anului, transmite Info-Prim Neo.
Vicepremierul pentru reintegrare, Eugen Carpov, a menţionat că din aceşti bani vor fi finanţate activităţile de dezvoltare a instituţiilor educaţionale din raioanele Dubăsari, Anenii Noi şi Căuşeni, Grigoriopol, Bender şi Râbniţa. De asemenea, vor fi reparate drumuri, apeducte, instituţii publice şi de protecţie a bătrânilor în localităţile din Zona de Securitate.
Printre activităţi se înscriu: modernizarea sistemului de încălzire la liceul teoretic din Holercani şi a sistemului de aprovizionare cu energie electrică la gimnaziul din Mărcăuţi, reparaţia Centrului de Sănătate din Doroţchaia, a clădirii Comisariatului de poliţie amplasat în satul Ustia şi a clădirilor sectoarelor de poliţie din raionul Dubăsari, finalizarea lucrărilor de reparaţie la grădiniţa de copii din satul Pârâta şi altele.
O activitate de ultimă oră propusă de autorităţile localităţilor din Zona de Securitate este organizarea unei expoziţii de comemorare a evenimentelor de la Nistru, în cadrul Centrului de cultură şi istorie militară al Ministerul Apărării.
Ce-a de a două tranşă, în valoare 4,5 milioane de lei, va fi alocată în semestrul doi al anului, iar proiectele care vor benefica de susţinere vor fi identificate în funcţie de necesităţile care vor apărea pe parcurs.