Guvernul a amânat data până la care Moldova trebuie să producă 6% de energie din surse regenerabile

Termenul de atingere a obiectivului de producere din surse regenerabile a 6% din volumul total de energie consumat de Republica Moldova a fost extins până în anul 2013. Decizia a fost luată de Guvern, transmite Info-Prim Neo. Potrivit vicepremierului Valeriu Lazăr, ministru al economiei, acest obiectiv nu a fost realizat până în 2010, aşa cum prevedea legea, din cauza lipsei cadrului normativ de reglementare juridică şi tehnică a domeniului biocombustibililor destinaţi transportului, precum şi din cauza absenţei unui mecanism de comercializare a amestecurilor de combustibili convenţionali pe piaţa internă. Valeriu Lazăr a mai spus ca acest angajament necesită a fi examinat şi sub aspectul posibilităţilor sectorului agricol, suprafeţelor care pot fi cultivate cu plante bioenergetice, precum şi prin prisma revizuirii cadrului normativ ce reglementează cultivarea acestor plante.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE