Viceprim-ministrul Valeriu Lazăr, ministru al economiei, a dat asigurări Uniunii Europene că guvernarea de la Chişinău va depune eforturile necesare pentru a beneficia de liberalizarea exporturilor de vin în UE, dar şi pentru diversificarea în continuare a pieţelor de desfacere pentru produsele moldoveneşti, în special pentru vinuri. Declaraţia a fost făcută la Bruxelles, în cadrul întâlnirii cu Karel De Gucht, comisar european pentru comerţ, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerul Economiei, vicepremierul Valeriu Lazăr a participat şi la lucrările seminarului: „Modelul Social European-factor cheie pentru competitivitate”, organizat de Parlamentul European în comun patru agenţii europene. În cadrul evenimentului, Valeriu Lazăr a vorbit despre experienţa Republicii Moldova în implementarea agendei de reforme pentru dezvoltarea capitalului uman. Potrivit vicepremierului, viitorul dezvoltării economice a ţării depinde de capacitatea de a construi un sistem educaţional de înaltă calitate şi a forţei de muncă calificate, care să corespundă cerinţelor pieţei muncii.
În contextul seminarului, Valeriu Lazăr a avut o discuţie şi cu László Andor, comisar pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune. Totodată, s-a întâlnit cu ex-vicepreşedintele Grupului socialiştilor în Parlamentul European, Pervenche Beres, în prezent preşedinte al Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale în Parlamentul European. Părţile au efectuat un schimb de opinii privind perspectivele dezvoltării cadrului de cooperare cu UE pe dimensiunea dezvoltarea capitalului uman.