Guvernarea tace în cazul Mocanu - Plahotniuc pentru că este incompetentă sau vândută, Plugaru şi Petrache

Ex-ministrul securităţii, Anatol Plugaru, şi preşedintele Uniunii Centriste din Moldova, Mihai Petrache, au susţinut în cadrul unei conferinţe de presă de vineri, 3 septembrie, că guvernarea Republicii Moldova „tace în cazul Mocanu - Plahotniuc pentru că este incompetentă şi/sau vândută”. Potrivit lor, comportamentul reprezentanţilor alianţei de guvernământ demonstrează că politicienii ar putea fi „cumăpăraţi de sistemul corupt şi criminalizat din Republica Moldova”, transmite Info-Prim Neo. „Puterea dacă este putere nu are dreptul să tacă, toată societatea s-a transformat la moment în spectatori. Şi dacă guvernarea actuală nu va clarifica aceste lucruri până la alegeri, ne întrebăm cine va fi preşedintele ţării”, menţionează Anatol Plugaru. Ex-ministrul securităţii crede că puterea ar trebui să ia atitudine, indiferent dacă acuzaţiile lui Sergiu Mocanu, fost consilier al ex-preşedintelui Vladimir Voronin, la adresa omului de afaceri Vlad Plahotniuc conţin în sine adevăr sau nu. „Nouă ni se pare că nu este serios ca un preşedinte de ţară să vină cu afirmaţia că în scandalul Mocanu-Plahotniuc sunt nişte reglări de conturi. La fel este straniu că Ghimpu a luat atitudine abia peste două săptămâni convocând Consiliul Suprem de Securitate. Este regretabil, de asemenea, când un prim-ministru cu reputaţie de contrabandist spune că nu se implică în acest măcel”, a declarat Plugaru. Totodată, ex-ministrul securităţii afirmă că structurile de ordine – Procuratura, CCCEC ar fi trebuit să se autosesize de ceva timp, însă acestea au preferat să aştepte decizia preşedintelui interimar de convocare a Consiliului Suprem de Securitate. „Despre toate cazurile nominalizate de Mocanu şi un grup de importanţi plătitori de impozite presa noastră scrie deja de vreo doi ani. AIE, inclusiv, preşedintele Ghimpu le-au folosit cu succes în campaniile electorale, promiţând alegătorilor că vor face ordine şi vor întoarce poporului milioanele furate de Plahotniuc, Voronin şi alţii. De ce în acest caz preşedintele Ghimpu şi ceilalţi membri ai AIE nu au pornit investigaţiile respective din ziua de când au luat puterea? De ce nici astăzi nu se grăbesc să îşi îndeplinească promisiunile pentru care lumea i-a votat? De câţi ani are nevoie preşedintele Ghimpu ca să se „lămurească” cu aceste „reglări de conturi” şi să spună clar societăţii: Este sau nu mafie în Republica Moldova? Cine anume a stors vlaga acestui popor, i-a luat puterea de viaţă timp de 20 de ani”, întreabă Anatol Plugaru. Preşedintele Uniunii Centriste din Moldova, Mihai Petrache, susţine ideea ex-ministrului securităţii privind incapacitatea Guvernării de a lua atitudine faţă de acest caz. Mihai Petrache a mai spus că există şi o anumită probabilitate ca acest scandal să fie utilizat şi ca instrument de luptă electorală. Anatol Plugaru crede că Vlad Plahotniuc nu este singurul om de afaceri care a făcut avere pe căi neclare în Republica Moldova, o parte dintre aceştia ar putea fi din afara ţării. „Puterea tace pentru că se teme. Cine sunt în acest caz Filat, Lupu, Urecheanu, Ghimpu, dacă „nu se amestecă”, dacă nu iau atitudine clară, promptă şi legală”, se întreabă Plugaru. Mihai Petrache şi Anatol Plugaru susţin că guvernarea actuală ar trebui să creeze, în regim urgenţă, o comisie parlamentară de anchetă cu împuterniciri procesuale pentru elucidarea datelor vehiculate în procesul scandalului declanşat sau, cel puţin, o comisie parlamentară de anchetă cu împuternici obişnuite, care să transmită materialele adunate procuraturii şi instanţelor de judecată. De asemenea, ar trebui creată şi o comisie la nivel guvernamental care să ceară o reatestare urgentă a angajaţilor CCCEC, să controleze în ce măsură corespund averile celor vizaţi (procurori, judecători, ofeţeri CCCEC) salariilor primite de ei şi rudele acestora într-o anumită perioadă: provinienţa caselor de 300 – 400 mii euro, a automobilelor luxoase, alte bunuri, care cu salariile legal pot fi procurate timp de 60 – 70 ani. Totodată guvernarea actuală ar trebui să creeze din experţi în domeniu un consiliu consultativ pentru preşedinte şi prim-ministru, să constituie un tribunal obştesc alcătuit din specialişti (procurori, judecători, lucrători operativi) cu reputaţie ireproşabilă, neangajaţi la cei suspectaţi, la partide etc. Atât Anatol Plugaru, cât şi Mihai Petrache susţin că pe perioada unei anchete în acest caz ar trebui suspendaţi din funcţie directorul CCCEC, dar şi procurorul general. „Pentru combaterea flagelului corupţiei ar trebui deschisă o linie fierbinte unde cetăţenii ar putea veni cu cazuri concrete de corupţie păstrându-li-se anonimatul. Dar şi ar trebui ca instituţiile de drept responsabile să vină săptămânal cu dări de seamă. Comisia extraordinară de anchetă compusă din oameni ce merită încrederea poporului (20 – 30 anchetatori şi lucrători operativi de cea mai înaltă calificaţie) va fi obligată să răspundă la întrebările care frământă societatea până la alegerile din noiembrie 2010. În caz contrar poporul furat, umilit şi alungat din propria ţară îi va pune în capul mesei pe cei ce trebuie să stea în fundul puşcăriilor”, a conchis Anatol Plugaru.
  • plugaru despre tacerea guvernarii in cazul mocanu plahotniuc.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.