„Cel mai important lucru este că guvernarea reușește să ofere un orizont de așteptare – aderarea la UE într-o perspectivă medie, acceptabilă pentru majoritatea absolută a cetățenilor. Opoziția, dimpotrivă, după agresiunea nemotivată a Rusiei împotriva Ucrainei, după dezastrele, scandalurile, conflictele și rebeliunile din statele membre ale Uniunii Economice Eurasiatice (UEEA), nu mai poate oferi niciun fel de perspective de viitor, nici vorbă de aderarea la această comunitate falită…”
---
Percepțiile și așteptările cetățenilor
Sondajele de opinie relevă că cetățenii sunt dezamăgiți și nemulțumiți de calitatea guvernării. Îngrijorările cetățenilor sunt provocate preponderent de (vezi pagina 15): creșterea prețurilor – 28%; nivelul scăzut al salariilor și pensiilor – 17%; războiul din Ucraina – 15%; situația economică din țară – 9%; ineficiența guvernării – 7% etc. În astfel de circumstanțe, opoziția parlamentară, reprezentată de Blocul comuniștilor și socialiștilor (BCS) și Partidul Șor, a decis să verifice gradul de nemulțumire a cetățenilor, organizând o serie de proteste împotriva guvernării, din cauza inflației galopante și a efectelor acesteia. Protestele au avut rezonanță, dar amploarea lor nu a impresionat. Aceleași sondaje de opinie arată (vezi pagina 39) că 1/3 din cetățeni ar susține protestele împotriva actualei guvernări, dar numai 14% ar participa la manifestații. În contrast, aproximativ o jumătate din respondenți nu susțin și nu au de gând să participe la proteste. Astfel, nu e de mirare că protestele inițiate de opoziție nu se bucură de suportul masiv al cetățenilor.
Analiza datelor sondajelor ne face să credem că, deocamdată, justificările guvernanților sunt mai convingătoare decât acuzațiile opoziției la adresa acestora. Există mai multe explicații pentru această stare de fapt. În primul rând, potrivit sondajelor, în ultima vreme s-ar produce o inversie în preferințele informaționale ale cetățenilor. E dificil de crezut, dar posturile TV afiliate opoziției pro-rusești și celei pro-oligarhice (vezi pagina 7) ar fi pierdut deja întâietatea în concurența pentru telespectatori cu posturile independente și cele finanțate de la buget. În al doilea rând, guvernanții pare să fi convins majoritatea cetățenilor că criza energetică și inflația galopantă sunt provocate de invazia Rusiei în Ucraina. Oferindu-li-se posibilitatea să numească trei lucruri care-i îngrijorează cel mai mult, respondenții au evidențiat: războiul din zonă – 59%; prețurile – 57% viitorul; copiilor – 35% etc. (vezi pagina 4). În privința războiului Rusiei împotriva Ucrainei, 41% din respondenți consideră că e vorba despre o invazie nejustificată, în timp ce doar 15% cred că ar fi vorba despre scopul declarat al invaziei – eliberarea Ucrainei de nazism (vezi pagina 23). Aici este potrivit să se remarce că 41% din respondenți consideră că însuși regimul lui Putin este unul fascist (vezi pagina 35). Mai mult, 46% din respondenți consideră că forțele ruse au lovit intenționat atât ținte militare, cât și obiecte civile și doar 10% consideră că forțele ruse au lovit doar ținte militare, civilii neavând de suferit (vezi pagina 26).
Nu încape îndoială că situația sicio-economică complicată din Republica Moldova și războiul din Ucraina au modulat așteptările de viitor ale cetățenilor. În acest sens, dacă ar avea de ales între aderarea la Uniunea Europeană (UE) și Uniunea Economică Eurasiatică, atunci scorul ar fi de 55% la 22% (vezi pagina 31). În contextul războiului din Ucraina, guvernarea s-a grăbit să depună cererea de aderare a Republici Moldova la UE. În consecință, 51% din respondenți consideră acest pas corect, iar 37% - ca fiind o greșeală (vezi pagina 34). S-ar putea ca o bună parte din cei 35% de respondenți, care pledează pentru unirea Republicii Moldova cu România (vezi pagina 30) să fie și ea nemulțumită de depunerea cererii de aderare la UE. Unirea ar aduce teritoriul Republicii Moldova în UE și sub umbrela NATO fără a trece prin proceduri anevoioase și de lungă durată.
După sac și petec?
Sondajele relevă că actuala guvernare din Republica Moldova este percepută ca una relativ slabă și neputincioasă. Dar asta și fiindcă opoziția parlamentară, deopotrivă cu cea extraparlamentară, este și mai slabă, discreditată și derutată. Cum se zice – după sac și petec. Partidele parlamentare de opoziție nu mai au nici doctrină și nici viziune de viitor pentru Republica Moldova. De bună seamă, socialiștii din Republica Moldova, în goana după imitarea partidului lui Vladimir Putin, au renunțat la propria ideologie – socialismul democratic, în favoarea conservatorismului. Apoi, un an mai târziu, au renunțat și la conservatorism în favoarea statutului de partid național social-patriotic. Slava Domnului că, deocamdată, nu s-a identificat drept partid național-socialist, acesta din urmă fiind chiar ultra-patriotic. Colegii comuniști ai PSRM din cadrul coaliției BCS insistă că ar împărtăși ideologia marxist-leninistă, care prin definiție ar trebui să fie una internaționalistă, nicidecum național-patriotică. De aceea, mariajul dintre socialiștii și comuniștii moldoveni este unul absolut nefiresc. Mai mult, primii îl urmează pe Putin în toate, până la copierea oarbă a preferințelor ideologice și geopolitice ale liderului rus, care nu ascunde că urăște internaționalismul leninist și efectele acestuia.
Asociindu-se cu socialiștii de dragul accederii în Parlament, comuniștii nici măcar nu mai țin cont de atitudinea față de simbolurile putiniste false a camarazilor comuniști din Rusia, care contestă în mod deschis faptul că așa-zisa panglică Sf. Gheorghe ar fi simbolul victoriei în Războiul pentru apărarea patriei. Am putea admite că conducerea gerontocrată a comuniștilor nu înțelege ce se întâmplă în regiune. Dar elitele socialiste, relativ tinere, ar fi putut să manifeste o precauțiune față de asocierea formațiunii cu politica putinistă, care iată că a ajuns să fie percepută drept una fascistă de peste 40% din cetățenii moldoveni. Liderul informal al PSRM, Igor Dodon, nu găsește nimic mai bun decât să-și etaleze ostentativ atașamentul față de simbolurile inventate de regimul lui Putin, prefăcându-se că nu știe că așa-zisa panglică Sf. Gheorghe, înainte de a fi agreată în calitate de simbol al putinismului, a servit și drept simbol al colaboraționiștilor naziști ruși, din rândurile armatei hitleriste.
Acum, dacă punem împreună asocierea ostentativă a liderilor PSRM la mișcarea imperialismului rusesc și copierea oarbă a simbolurile putiniste, oare nu pare logică îmbrățișarea de curând de către PSRM a ideologiei național social-patriotice? Ba da, pare și există temei pentru îngrijorare și pentru aprofundarea cercetărilor sociologice a molipsirii treptate a societății moldovenești de național-socialism. Primele simptome sunt relevate de atitudinea unui segment, deocamdată restrâns, al societății moldovenești față de războiul din Ucraina.
Concluzii
Realitățile curente din Republica Moldova, percepute de către cetățeni, arată că avem o guvernare relativ slabă, dar care, deocamdată, se poziționează corect în raport cu evenimentele dramatice din regiune. Cel mai important lucru este că guvernarea reușește să ofere un orizont de așteptare – aderarea la UE într-o perspectivă medie, acceptabilă pentru majoritatea absolută a cetățenilor. Opoziția, dimpotrivă, după agresiunea nemotivată a Rusiei împotriva Ucrainei, după dezastrele, scandalurile, conflictele și rebeliunile din statele membre ale Uniunii Economice Eurasiatice (UEEA), nu mai poate oferi niciun fel de perspective de viitor, nici vorbă de aderarea la această comunitate falită. În acest sens, PSRM recunoaște în ultimul său program politic că instituțiile globaliste – FMI, Banca Mondială, BERD etc., sunt partenere tradiționale ale Republicii Moldova, pledând numai pentru cooperarea cu Uniunea Economică Eurasiatică, Banca Eurasiatică de Dezvoltare, Republica Populară Chineză, Banca Asiatică de Investiții pentru Infrastructură și alte organizații internaționale. Nici vorbă de aderarea la UEEA. De fapt, nu ar trebui să ne mire virajurile giruetelor politice.
Victor Pelin
Vezi și:
- Candidatul unic, oleacă independent… Op-Ed de Victor Pelin
- Perspectivele bătăliei blocului Pobeda. Op-Ed de Victor Pelin
- Desfășurarea recensământului 2024. Op-Ed de Victor Pelin
- Sindromul amneziei prezidențiale. Op-Ed de Victor Pelin
- Impactul stabilirii datei alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional. Op-Ed de Victor Pelin
- Gorilele comuno-socialiste împotriva Victoriei. Op-Ed de Victor Pelin
- Cea de a patra încercare de revenire în politică a ex-premierului Vasile Tarlev. Op-Ed de Victor Pelin
- Ziua victoriei asupra fascismului pe fundalul reanimării acestuia. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre referendumul constituțional. Op-Ed de Victor Pelin
- Manipulare prin omisiune și mutarea accentelor. Op-Ed de Victor Pelin
- Gânduri despre aniversarea a 15-a a evenimentelor din 7-8 aprilie 2009... Op-Ed de Victor Pelin
- Inflație de referendumuri. Op-Ed de Victor Pelin
- Gânduri generate de actul terorist de la Moscova. Op-Ed de Victor Pelin
- Intriga alegerilor prezidențiale din Rusia. Op-Ed de Victor Pelin
- Guțul a eclipsat-o pe Vlah? Op-Ed de Victor Pelin
- De ce platforma Irinei Vlah riscă să nu se bucure de susținere? Op-Ed de Victor Pelin
- Miza alegerilor prezidențiale. Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul coloanei a V-a și reacția societății. Op-Ed de Victor Pelin
- Consecințele conferinței de la Yalta: eliberatori vs. ocupanți. Op-Ed de Victor Pelin
- Mostră de plagiat și manipulare prin omisiune. Op-Ed de Victor Pelin
- Cine totuși a câștigat alegerile? Op-Ed de Victor Pelin
- Despre autorul transformării utopiei în antiutopie. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre antisemitismul de stat... Op-Ed de Victor Pelin
- Despre miracole și sărbătorile de iarnă... Op-Ed de Victor Pelin
- Cel mai îndelungat război al imperialismului sovietic. Op-Ed de Victor Pelin
- Originea cultului denunțurilor și turnătorilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Basmul taurului alb nu e cel mai plictisitor... Op-Ed de Victor Pelin
- Alegerea basarabenilor... Op-Ed de Victor Pelin
- Reanimarea reflexelor propagandistice. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre date memorabile și promisiuni neonorate... Op-Ed de Victor Pelin
- Pierderea și reafirmarea identității... Op-Ed de Victor Pelin
- În pragul veșniciei... Op-Ed de Victor Pelin
- Interpretarea sondajelor de către politicieni. Op-Ed de Victor Pelin
- Glorificarea victoriei sovieto-naziste. Op-Ed de Victor Pelin
- Alegerea impusă de două evenimente simbolice. Op-Ed de Victor Pelin
- Mulți chemați puțini aleși... Op-Ed de Victor Pelin
- Amenințări și intimidări de Ziua Independenței. Op-Ed de Victor Pelin
- Imposibilitatea comunismului cu față umană. Op-Ed de Victor Pelin
- Cea de a doua încercarea de a intra în același râu. Op-Ed de Victor Pelin
- Criza găgăuză – revelator al decăderii morale. Op-Ed de Victor Pelin
- Inaugurarea guvernatoarei Plaiului de vis... Op-Ed de Victor Pelin
- Cartagina trebuie distrusă! Op-Ed de Victor Pelin
- Asul de ghindă și resuscitarea poveștii de succes. Op-Ed de Victor Pelin
- Forțarea ușilor deschise... Op-Ed de Victor Pelin
- Operațiunea militară specială civilă. Op-Ed de Victor Pelin
- În așteptarea hotărârii Curții Constituționale... Op-Ed de Victor Pelin
- Preludiu electoral... Op-Ed de Victor Pelin
- Plaiul de vis al aventurierilor politici... Op-Ed de Victor Pelin
- Cui pe cui se scoate? Op-Ed de Victor Pelin
- Ultima ratio. Op-Ed de Victor Pelin
- Iarmarocul generozității comuno-socialiste. Op-Ed de Victor Pelin
- Fără MIR, pentru pace între națiuni, împotriva agresiunii... Op-Ed de Victor Pelin
- Tăcerea nuntașilor și decepția victimei lui Șor... Op-Ed de Victor Pelin
- Ecoul evenimentelor din 7 aprilie… Op-Ed de Victor Pelin
- Retorica justificatoare pentru o eventuală agresiune rusească. Op-Ed de Victor Pelin
- Capacitățile exagerate ale Maiei Sandu...Op-Ed de Victor Pelin
- Premonițiile lui Igor Dodon și efectele acestora. Op-Ed de Victor Pelin
- Comuniștii cheamă la teroare? Op-Ed de Victor Pelin
- Cât vom mai rămâne în mrejele falsurilor? Op-Ed de Victor Pelin
- Acțiunile subversive – Rusia recidivează? Op-Ed de Victor Pelin
- Criticii guvernului Gavrilița... Op-Ed de Victor Pelin
- Apostolii războiului. Op-Ed de Victor Pelin
- A venit vremea Natașelor? Op-Ed de Victor Pelin
- Valorile tradiționale... Op-Ed de Victor Pelin
- Lebăda neagră – ultima speranță... Op-Ed de Victor Pelin
- Regimul putinist declarat terorist. Op-Ed de Victor Pelin
- Scrisorile pierdute. Op-Ed de Victor Pelin
- Alternativa europeană a primarului Ion Ceban. Op-Ed de Victor Pelin
- Când se rânjesc dulăii, latră și cățeii... Op-Ed de Victor Pelin
- Potențialul devastator al ideilor puternice putiniste. Op-Ed de Victor Pelin
- Racul, broasca și o știucă... Op-Ed de Victor Pelin
- Europenizarea Găgăuziei. Op-Ed de Victor Pelin
- Cooperarea cu NATO și completarea strategiei 3C. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre beneficiile ocupației... Op-Ed de Victor Pelin
- Alternativa geopolitică – miza opoziției. Op-Ed de Victor Pelin
- Gaura de vierme și sfârșitul geopoliticii moldovenești... Op-Ed de Victor Pelin
- Semi-adevărurile mai periculoase decât minciunile... Op-Ed de Victor Pelin
- Strategia 3D – Disperare, Demagogie, Deja-vu. Op-Ed de Victor Pelin
- Natalia bate câmpii, bate tare cu măciuca-n Casa Mare. Op-Ed de Victor Pelin
- Sfârșitul tranziției post-sovietice. Op-Ed de Victor Pelin
- Atavismul mizantrop. Op-Ed de Victor Pelin
- Mai! Muncă! Pace? Op-Ed de Victor Pelin
- Febra primăverii și opiul pentru popor. Op-Ed de Victor Pelin
- La ce servesc sondajele de opinie? Op-Ed de Victor Pelin
- Războiul hibrid al guvernării și opoziției. Op-Ed de Victor Pelin
- Invitație la agresiune... Op-Ed deVictor Pelin
- Maia Sandu și PAS – beneficiari ai operațiunii speciale... Op-Ed de Victor Pelin
- Kaa și maimuțele hipnotizate. Op-Ed de Victor Pelin
- Primăvară rusească sau arabă? Op-Ed de Victor Pelin
- Rusia edifică noua ordine mondială...Op-Ed de Victor Pelin
- Crocodilul nu dă înapoi... Op-Ed de Victor Pelin
- Butoiul cu pulbere. Op-Ed de Victor Pelin
- Lumea multipolară după 15 ani de pretenții... Op-Ed de Victor Pelin
- Place sau nu place, țara se va reface...(Нравится, не нравится — а страна оправится). Op-Ed de Victor Pelin
- Socialiștii rătăciți în trei pini. Op-Ed de Victor Pelin
- Ce i se permite lui Jupiter nu i se permite ... Op-Ed de VictorPelin
- Între ciocan și nicovală. Op-Ed de Victor Pelin
- Anul 2022 – an al crizelor geopolitice. Op-Ed de Victor Pelin
- „Congresul învingătorilor” sau Paralele între Igor Dodon și Mahatma Gandhi. Op-Ed de Victor Pelin
- Taina învăluită de mister... Op-Ed de Victor Pelin
- Revolta nuntașilor lui Ilan Șor... Op-Ed de Victor Pelin
- Sistemul de pensii și speculațiile politicienilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Ce e rău și ce e bine... Op-Ed de Victor Pelin
- Cum să combatem ura și prostia? Op-Ed de Victor Pelin
- Un an de președinție al Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Gerontocrația în acțiune. Op-Ed de Victor Pelin
- Nu dăm țara străinilor? Op-Ed de Victor Pelin
- Primul test electoral pentru noua guvernare. Op-Ed de Victor Pelin
- Năstase, Filip, Dodon... Op-Ed de Victor Pelin
- Cazurile Stoianoglo și Gațcan. Op-Ed de Victor Pelin
- Gogoșarii galbeni și brun-roșcații. Op-Ed de Victor Pelin
- Farmecul votului electronic. Op-Ed de Victor Pelin
- Moldova, moldoveni, moldovenesc? Op-Ed de Victor Pelin
- Lustrația. Op-Ed de Victor Pelin
- În așteptarea vremurilor bune... Op-Ed de Victor Pelin
- Într-un pas în politica externă... Op-Ed de Victor Pelin
- Graba – mama eșecului. Op-Ed de Victor Pelin
- Graba și grebla. Op-Ed de Victor Pelin
- Puterea și opoziția... Op-Ed de Victor Pelin
- Votul transnistrenilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Confuzii electorale. Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul dispariției Moldovei. Op-Ed de Victor Pelin
- Lipsa de discernământ. Op-Ed de Victor Pelin
- Reflecții futuriste. Op-Ed de Victor Pelin
- Gogoși electorale. Op-Ed de Victor Pelin
- Panegiricul lui Voronin. Op-Ed de Victor Pelin
- Geopolitica speculativă. Op-Ed de Victor Pelin
- Virajurile giruetelor politice. Op-Ed de Victor Pelin
- Asimilatorii și contestatarii moștenirii lui Plahotniuc. Op-Ed de Victor Pelin
- Moldova are viitor? Op-Ed de Victor Pelin
- Amnezia comuniștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Cine dezbină societatea? Op-Ed de Victor Pelin
- Despre blocurile electorale. Op-Ed de Victor Pelin
- Frontul comun al partidelor de stânga... Op-Ed de Victor Pelin
- Despre aberații constituționale. Op-Ed de Victor Pelin
- Uzurparea puterii uzurpate… Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul războiului regional... Op-Ed de Victor Pelin
- Debusolarea socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Competiția lui Igor Dodon vs. Maia Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Enigma evenimentelor din 7 aprilie 2009. Op-Ed de Victor Pelin
- Zinaida Greceanîi „cu jalba în proțap” la Consiliul Europei. Op-Ed de Victor Pelin
- Vaccinarea și jocurile politice. Op-Ed de Victor Pelin
- De ce Maia Sandu e mai periculoasă decât Vlad Plahotniuc? Op-Ed de Victor Pelin
- Memoria instituțională a Președinției Republicii Moldova. Op-Ed de Victor Pelin
- Coaliția tupeiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Pașii spre Unire... Op-Ed de Victor Pelin
- Decretul buclucaș. Op-Ed de Victor Pelin
- Succesul eșecului... Op-Ed de Victor Pelin
- Balanța realizărilor președinților aleși prin vot general... Op-Ed de Victor Pelin
- Biserica Ortodoxă în pericol... Op-Ed de Victor Pelin
- PSRM, QUO VADIS? Op-Ed de Victor Pelin
- Confruntarea Mentorului cu Testorul. Op-Ed de Victor Pelin
- Rusia confirmă calitatea înaltă a vinului moldovenesc. Op-Ed de Victor Pelin
- Catastiful Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Taburetka Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Întârzierea acțiunilor Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Rătăcirile și declinul socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Inevitabilitatea alegerilor anticipate. Op-Ed de Victor Pelin
- Bumerangul. Op-Ed de Victor Pelin
- La Moscova, după directive... Op-Ed de Victor Pelin
- Moștenirea nefastă. Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul oportunismul lui Igor Dodon. Op-Ed de Victor Pelin
- Pregătiri pentru alegerile anticipate. Op-Ed de Victor Pelin
- Prestația electorală a unioniștilor Op-Ed de Victor Pelin
- Grimasele neo-păgânismului. Op-Ed de Victor Pelin
- Dilema socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Din înfrângere spre înfrângere până la victorie... Op-Ed de Victor Pelin
- Consensul național și dezbinarea societății. Op-Ed de Victor Pelin
- Frontul imperialist vs. ONG-uri. Op-Ed de Victor Pelin
- Păgânismul vs. valorile creștine. Op-Ed de Victor Pelin
- Renato Usatîi vs. Igor Dodon. Op-Ed de Victor Pelin
- Ana Guțu și cânii de pază. Op-Ed de Victor Pelin
- Splendoare și mizeria... propagandiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre lachei și fii de cățea. Op-Ed de Victor Pelin
- Candidați bifurcați. Op-Ed de Victor Pelin
- Discrepanța dintre vorbe și fapte. Op-Ed de Victor Pelin
- Coincidență? Nu cred! Op-Ed de Victor Pelin
- Fauna politică moldovenească, Op-Ed de Victor Pelin
- De departe trandafir, de aproape borș cu știr, Op-Ed de Victor Pelin
- „Cadoul poporului rus”, Op-Ed de Victor Pelin
- Ziua independenței. Op-Ed de Victor Pelin
- Comemorarea victimelor regimurilor totalitare. Op-Ed de Victor Pelin
- Vaccinarea și chip-izarea moldovenilor. Pamflet de Victor Pelin
- Politica externă echilibrată. Op-Ed de Victor Pelin
- Soluția: Anularea alegerilor prezidențiale! Op-Ed de Victor Pelin
- Paiul din ochiul Maiei… Op-Ed de Victor Pelin
- Un nou atac cu gaze, Op-Ed
- Renato Usatîi – Furgal-ul președintelui Dodon, Op-Ed
- Așteptându-l pe... Patriarhul Kirill, Op-Ed
- Schimbarea orientării președintelui Dodon, Op-Ed
- Unde-s banii, Ștefănică? Op-Ed