Guvernarea şi protestatarii pot şi trebuie să comunice, dezbateri IPN

Guvernarea şi protestatarii trebuie să comunice în interesul societăţii, să-şi exprime doleanţele şi să vină cu soluţii pentru redresarea situaţiei. Alegerile anticipate în calitate de soluţie sunt apreciate în contradictoriu de către cele două părţi, dar ambele se pun de acord asupra caracterului benefic al presiunii protestatare asupra guvernării în procesul de depăşire a crizei, cu condiţia ca aceasta să nu genereze pericole pentru ţară şi societate. Concluzii în acest sens au fost formulate în cadrul dezbaterii publice cu tema: „Comunicarea politică în perioade de criză: între interesul public şi interesul politic îngust”, desfăşurată de Agenţia de presă IPN în co-producţie cu Radio Moldova.

Vicedirectorul Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Victor Juc, expert în cadrul dezbaterilor, a menţionat că la general protestele reprezintă un drept democratic, un mecanism de exprimare a opiniilor pentru că lipsa de comunicare duce la apariţia unor acţiuni stradale. Protestele paşnice reprezintă un fenomen inerent în societate. În particular, Victor Juc consideră că protestele permanente din Republica Moldova, declanşate la 6 septembrie, sunt absolut legitime pentru că protestatarii în acţiunile anterioare au fost deschişi cu guvernarea şi au anunţat că vor continua, dacă revendicările lor nu vor fi luate în considerare. Protestele au fost gândite ca un factor de presiune pentru a rezolva problemele stringente. Este important ca protestatarii să-şi stabilească strategia pe termen lung şi mediu.

Igor Boţan, director executiv ADEPT, membru al Platformei civice „Demnitate şi Adevăr”, a menţionat că această mişcare protestatară a început atunci când oamenii au fost luaţi prin surprindere de „jaful” care va deveni datorie publică. Această informaţie a fost un imbold pentru oameni care au ştiut că rădăcina răului este politizarea organelor de drept. Igor Boţan zice că a ajuns la concluzia că acest jaf al secolului este rezultatul politizării acestor instituţii. Membrul Platformei DA e de părere că actuala guvernare trebuie să-şi dea demisia ca să-şi reconfirme mandatul, fiindcă a ajuns să guverneze prin trişare, ascunzând „furtul miliardului” în ajunul alegerilor parlamentare. Igor Boţan zice că protestatarii şi-au radicalizat mesajul din cauza că guvernarea a ignorat revendicările formulate în cadrul acţiunilor anterioare de protest.

Dumitru Diacov, deputat în fracţiunea Partidului Democrat, este convins că actuala clasă politică în mare măsură împărtăşeşte această îngrijorare a cetăţenilor şi este gata să stea cu Igor Boţan alături şi să ceară investigarea furtului miliardului. „Eu, ca şi domnul Boţan, nu am nicio atribuţie la acest furt, tot vreau mai repede să ne clarificăm, să vedem de ce nu lucrează instituţiile eficient şi cum să întoarcem banii”, a subliniat deputatul. „În acelaşi timp, trebuie să înţelegem că trăim într-un stat care încă îşi construieşte instituţiile şi toată lumea spune că oamenii sunt îndreptăţiţi să protesteze, că protestul este legal şi motivat, însă altceva este dacă noi dorim să rezolvăm aceste probleme sau dorim să creăm altfel de probleme, mai serioase”. Politicianul a adăugat că guvernarea şi protestatarii trebuie să discute, ci nu „să-şi spargă capetele unii altora”.

Vadim Pistrinciuc, deputat în fracţiunea Partidului Liberal Democrat, a spus în cadrul dezbaterii că rolul politicienilor este de a grăbi anumite procese în interiorul guvernării, trecând peste punctele de rezistenţă generate de o guvernare de coaliţie. „Noi avem multe întrebări la noi înşine, la instituţiile care trebuiau să prevină deranjurile. Acum protestele sunt organizate de o platformă civică, ceea ce este o inovaţie, dar care înaintează revendicări politice pe lângă cele sociale. Astfel de acţiuni trebuie să fie ca un catalizator pentru acţiuni ulterioare şi hotărâte”, precizând că guvernarea trebuie să vină cu soluţii pentru a demonstra societăţii că poate rezolva problemele.

Dezbaterea cu tema: „Comunicarea politică în perioade de criză: între interesul public şi interesul politic îngust” este a 41-a ediţie din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfăşurat cu susţinerea Fundaţiei Hanns Seidel.

  • igor botan despre imboldul pentru proteste.mp3
  •     0
  • victor juc despre proteste.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.