Guvernarea se repetă și opoziția întârzie. Analiză IPN

„Dacă nu le oferi oamenilor dovezi ale capacităților de analiză și de luare a deciziilor și formulare a acestora în timp util, vine altcineva să umple acest gol și să-ți manipuleze propriul electorat. Poate și pe partenerii de dezvoltare..”.
---

Partidul de guvernământ a ajuns iarăși cu o mișcare înaintea opoziției pro-europene. Anunțul de săptămâna trecută potrivit căruia PDM nu va avea un candidat propriu la alegerile anticipate pentru Primăria mun. Chișinău, ci va sprijini un candidat comun al forțelor pro-europene de dreapta, a demonstrat încă o dată că acesta poate deține inițiativa agendei politice chiar dacă l-am crede că nu va avea o implicare directă, formală. Spre deosebire de oponenții acestuia care nu-și ascund interesul de a participa la localele din 20 mai și chiar de a prelua conducerea capitalei, ca etapă importantă pentru a „a schimba puterea în Moldova”.

Invitație la o partidă de șah rapid...

PDM nu a fost foarte inventiv când și-a anunțat poziția față de alegerile apropiate din Chișinău. Neobișnuit, pentru că, de regulă, soluțiile sale pentru probleme asemănătoare sau chiar mai mici denotă multă inovație, mult calcul, implicarea multor resurse, inclusiv financiare și sunt răsunătoare ca formulare. În cazul viitoarelor alegeri locale din capitală, democrații au reeditat destul de fidel poziția din ultimele alegeri prezidențiale, când și-au retras propriul candidat cu șanse mici, au declarat că îi susțin pe unii, dar în practică i-a susținut pe alții. La această etapă publicul larg încă nu cunoaște pe cine va susține PDM în realitate, dar în câteva zile s-a clarificat foarte bine că nu va sprijini ceea ce a anunțat că va sprijini: un candidat unic al forțelor pro-europene”.

Concluzia vine, în special, din comportamentul în spațiul on-line și audiovizual al unei armate mari de susținători mai deschiși și mai discreți ai PDM care, ca și în alegerile prezidențiale, nu au încetat să critice, să denigreze și să-i asmută pe liderii PAS și PPDA unul împotriva altuia, ba chiar din contra. Așa cum este exclus ca acești susținători să activeze necoordonat (și nefinanțat), precum și că PDM nu își va promova interesele în capitală, concluzia unică posibilă este cea care a fost deja formulată: de susținere reală se va bucura altcineva decât un reprezentant comun al forțelor pro-europene. Cu atât mai mult că liderii principalelor formațiuni pro-europene de opoziție deja au respins oferta, catalogând-o drept „un măr otrăvit”.

De ce a procedat „neinventiv” PDM? Mai întâi, pentru că mișcarea de demisie a fostului primar general, Dorin Chirtoacă, de altfel ca și a primarului de Bălți, Renato Usatîi, nu i-a lăsat prea mult timp la dispoziție. Mai apoi, pentru că relativ nu demult, în ultimele alegeri prezidențiale, această tactică a mers destul de bine, respectiv, se mizează pe capacitatea ei deja demonstrată. Dar cel mai important considerent care trebuie luat în seamă ține de faptul că PDM a preferat să procedeze neinventiv, respectiv mai riscant, decât să întârzie cu anunțarea unei poziții. Anunțul este adresat atât grupurilor țintă din interior, cât și, în special, partenerilor europeni, pe care are grijă să-i asigure constant și la timp de propriile aspirații europene, dar și de „reavoința” oponenților de pe segmentul european, care „nu acceptă” oferta de consolidare a forțelor pentru „integrarea europeană”.

... care a fost respinsă

De ce a procedat opoziția așa cum a procedat?

Pentru că nu crede, demult, în sinceritatea și capacitatea politică a PDM pentru colaborări. Pentru că acceptarea ofertei i-ar aduce prejudicii mari de imagine în fața propriilor susținători, acum, în eventuala campanie electorală pentru alegerile locale, precum și în cea pentru parlamentare. Aceasta pentru că discursul de bază ale opoziției s-a ținut și se ține pe critica „regimului oligarhic”, pe care îl identifică cu PDM și liderul acestuia, Vlad Plahotniuc. O eventuală colaborare acum sau după parlamentare ar semăna mult cu un act de suicid politic, dacă judecăm după rezultatele tuturor „colaborărilor” cu participarea PDM.

Pe când propria partidă?

Dar lucrurile nu sunt tot atât de clare în ceea ce privește situația opoziției pro-europene atât în relațiile interpartinice, cât și în raport cu actualii și potențialii susținători. Semnalele pe care le generează acum PAS și PPDA în raport cu alegerile locale pot genera debusolări mari în rândul întregului electorat pro-european, care să se răsfrângă și asupra alegerilor parlamentare. Sensul acestor semnale este ezitarea și întârzierea în aprecierea situației, formularea și anunțarea pozițiilor.

PPDA și-a anunțat deja candidatul la alegerile locale și trebuie să înțelegem că s-a mers separat pentru că nu a putut fi obținută o poziție comună și un candidat unic, cel puțin cu PAS. În aceste condiții, PPDA a făcut o mișcare de deznădejde pentru a-și clarifica locul și rolul în această relație, dar și pentru a forța PAS să-și formuleze poziția mai repede.

PAS a reacționat cu prudență, referindu-se la un eventual sondaj care abia urmează să fie realizat privind prestația unor candidați la funcția de primar al Chișinăului. În jocurile politice asemenea gesturi sunt admisibile, doar că timp până la eventualele alegeri din mai a rămas foarte puțin. Și dacă politicienii de profesie încă nu au o poziție clară în această problemă, cum așteaptă ei să se descurce oamenii mai puțin inițiați, în practic câteva zile? Prudența și ezitarea sau întârzierea sunt, totuși, lucruri diferite. Dacă nu le oferi oamenilor dovezi ale capacităților de analiză și de luare a deciziilor și formulare a acestora în timp util, vine altcineva să umple acest gol și să-ți manipuleze propriul electorat. Poate și pe partenerii de dezvoltare...

Impresia de întârziere vine și pe fundalul tergiversării procesului de creare a coaliției pro-europene pentru alegerile parlamentare, anunțate încă în noiembrie anul trecut, care și ele sunt deja foarte aproape..

Valeriu Vasilică, IPN

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.