Guvernarea se arată încrezătoare privind onorarea angajamentului de creştere a salariului mediu pe economie până la 300 de dolari
Angajamentul asumat de guvernare în campania electorală privind creştea salariului mediu până la 300 de dolari, va putea fi îndeplinit până în luna decembrie, spune premierul Zinaida Grecianâi. Potrivit datelor Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, actualmente mai mult de 60% dintre angajaţii economiei naţionale primesc salarii care se impozitează conform grilei de impozitare de 7%, lucru care înseamnă că aceştia ridică salarii de până la 1600 lei, transmite Info-Prim Neo.
Premierul a menţionat luni, 29 septembrie, într-o conferinţă de presă că datele statistice privind mărimea salariul mediu pe economie de 2600 lei în luna august şi analiza ritmului de creştere a acestuia denotă că „realizarea obiectivului este posibilă”.
Guvernul a aprobat majorarea de la 1 octombrie a salariilor pentru 118 mii de angajaţi cu cea mai joasă retribuţie. Este vorba de educatori din grădiniţe şi o parte dintre profesorii din şcoli. Sporul la salariu oscilează între 150 şi 180 lei.
„Trebuie să ne dăm bune seama că orice majorare e posibilă, dacă vom intensifica reformele economice şi sociale şi vom obţine o creştere economică semnificativă”, a declarat Grecianâi. Premierul a comunicat că majorări de salariu pentru bugetari se vor opera şi în 2009, în proiectul Legii bugetului fiind prevăzute în acest scop 600 mln lei.
La 25 septembrie, a doua zi după majorările de salariu aprobate de executiv, profesorii au ieşit din nou în stradă. La mitingul din scuarul Teatrului de Operă şi Balet s-au adunat circa 3,5 mii de persoane, potrivit organizatorilor. Protestatarii au adoptat o rezoluţiei prin care cer autorităţilor majorarea salariilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. Potrivit lor, 74% din corpul didactic al şcolilor şi practic toţi profesorii din universităţi au rămas în afara acoperirii deciziei de majorare a salariilor de la 1 octombrie.