Guvernanţii şi-au încălcat angajamentele în domeniul controlului tutunului

Autorităţile Republicii Moldova şi-au luat angajamentul să adopte legislaţia în domeniul controlului tutunului, conform Convenţiei-cadru a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind controlul tutunului, la care Moldova a devenit parte la 4 mai 2009. Conform tratatului, ultimul termen de aplicare a tuturor prevederilor şi angajamentelor a fost 5 mai anul curent, însă Parlamentul aşa şi nu a adoptat pachetul de legi remis de către Guvern.

Coordonatorul de programe al Centrului de Politici şi Analize în Sănătate, Ghenadie Ţurcanu, a declarat, într-o conferinţă de presă la IPN, că Guvernul s-a ţinut de cuvânt şi a prezentat Parlamentului spre adoptare pachetul de legi privind controlul tutunului, însă  de la 5 februarie şi până în prezent acesta nu a ajuns să fie supus votului în plenul legislativului.

„Reprezentanţii industriei tutunului urmăresc tergiversarea promovării acestui pachet de legi. Industria tutunului urmăreşte obţinerea profitului, prin majorarea numărului consumatorilor de ţigări. Vrem să le amintim guvernanţilor că micşorarea numărului consumatorilor produselor de tutun este prevăzută şi în Acordul de Asociere cu UE, care subliniază clar că acest obiectiv trebuie să fie pus în aplicare pe deplin şi prompt”, a subliniat Ghenadie Ţurcanu.

Secretarul general al Consiliului ONG-urilor, Antoniţa Fonari, a menţionat că Vladimir Hotineanu, preşedintele Comisiei parlamentare protecţie socială, sănătate şi familie, are interesul să protejeze antreprenoriatul şi producătorii de ţigări, în loc să protejeze sănătatea cetăţenilor. „El nu vorbeşte despre cum afectează fumatul copiii. Copiilor de 13 ani li se vând ţigări absolut oriunde. Noi am demonstrat acest lucru. Pentru el nu contează că angajaţii care lucrează în localurile în care se fumează sunt expuşi pericolului de a se îmbolnăvi. Cerem lucruri simple, promise de foarte mult timp. Însă, interesul guvernanţilor este să obţină bani cu orice preţ, chiar cu preţul sănătăţii copiilor noştri”, a spus Antoniţa Fonari.

Antoniţa Fonari a adăugat că autorităţile nu au interesul să aprobe legislaţia în domeniul controlului tutunului pentru că primesc cadouri din partea celor din industria tutunului, iar o investigaţie poate scoate la iveală câţi dintre deputaţi au afaceri cu tutun.

  • ghenadie turcanu despre angajament.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.