Guțul a eclipsat-o pe Vlah? Op-Ed de Victor Pelin

Un vechi proverb afirmă că schimbarea domnitorilor e bucuria nebunilor, la fel ca și schimbarea tandemurilor. Din acest punct de vedere, ex-guvernatoarea Găgăuziei n-ar trebui s-o invidieze pe actuala guvernatoare, cum n-ar trebui să se supere pe atitudinea ranchiunoasă a lui Igor Dodon....”
---


Reacția ranchiunoasă a lui Igor Dodon

În ajunul zilei de 8 martie, Vladimir Putin i-a făcut un cadou guvernatoarei Găgăuziei, Evghenia Guțul, permițându-i acesteia să se fotografieze alături de el. Imaginea celor doi l-a făcut pe liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, să reacționeze ranchiunos. El n-a ezitat să-i reamintească ex-guvernatoarei, Irina Vlah, că și ea a avut ocazia să-l întâlnească pe Putin, dar numai în prezența președintelui Republicii Moldova, adică în prezența sa. Aluzia e că actualmente valoarea Evgheniei Guțul ar fi peste cea a Irinei Vlah, iar vinovată de acesta se face președintele Maia Sandu. Din cele menționate putem desprinde că influența lui Putin asupra unui șir de politicieni din Republica Moldova e similară cu cea a pitonului indian Kaa asupra unor viețuitoare ale junglei.

Sub povoara eșecurilor electorale continue și a grijilor cotidiene, liderul PSRM și-a pierdut flerul de gentilom galant. Vorba e că în spațiul post-sovietic e o gafă de neiertat ca, în ajun de 8 martie, să compari virtuțile a două doamne, în loc să le admiri. Această gafă l-ar putea costa scump pe Igor Dodon, acestuia putând să-i fie limitat accesul la „Platforma Moldova”, de pe care Irina Vlah stăruie asupra desemnării candidatul comun al opoziției pentru alegerile prezidențiale din toamna anului curent.

Dacă ar fi la fel de ranchiunoasă, Irina Vlah ar putea și ea să-i reamintească lui Igor Dodon că și acesta, de asemenea, i-a fost prezentat lui Putin, și nu de oricine, ci de o doamnă  – Zinaida Greceanîi. Contează la ce a servit intrarea în grațiile lui Putin. În acest sens, i-ar putea aminti că de-a lungul mandatului său prezidențial de 4 ani, Igor Dodon a avut peste 70 de întâlniri cu Putin, care s-au soldat cu... nimic. Și da, actualmente elitele rusești, în eforturile de destabilizare a Republicii Moldova, preferă să-l aibă ca partener pe oligarhul fugar, Ilan Șor, mai puțin pe Igor Dodon, fapt confirmat de SIS. Așa că Irina Vlah, în eforturile sale politice, are încă șanse, în anumite circumstanțe, s-o devanseze pe Evghenia Guțul.

La vremuri noi, oameni noi

Din cele menționate mai sus ne convingem că tandemul de altă dată Dodon-Vlah, bazat pe suport reciproc, a fost schimbat, la Moscova, pe tandemul Șor-Guțul. Cu această ocazie, fugarul Ilan Șor a recurs la schimbarea fundamentală a reperelor și preferințelor sale politice, renunțând la neutralitatea geopolitică. Altfel nici nu se putea, fiindcă cine plătește, acela arvonește. Respectiv, Ilan Șor s-a declarat promotor al integrării eurasiatice: „Astăzi, pentru Moldova, am spus acest lucru de mai multe ori și îl voi repeta aici cu mare plăcere, singura salvare este aderarea deschisă în Uniunea Economică Eurasiatică. Pentru că astăzi Uniunea Economică Eurasiatică (UEEA) și Rusia sunt singurii prieteni și salvatori pentru Republica Moldova”. Evident, Igor Dodon și Irina Vlah nu mai pot fi atât de tranșanți în a-și exprima deschis preferințele geopolitice, fiindcă le-au schimbat de atât ori încât le este incomod s-o mai facă.

Dar cum argumentează Ilan Șor necesitatea aderării Republicii Moldova la UEEA și apropierea de Rusia? Evident, recurgând la statistici și invocând cifre care trebuie să demonstreze că Republica Moldova, sub guvernarea Maiei Sandu ar fi ajuns într-o situație deplorabilă, iar Rusia guvernată de Putin, ar fi o țară înfloritoare. Așadar, să poposim puțin pe tărâmul statisticii pentru a urmări logica lui Ilan Șor. De exemplu, în 2020, când Maia Sandu a devenit președinte al Republicii Moldova, în țară erau 1220 de școli, iar în anul expirării mandatului său prezidențial de 4 ani avem doar 1201 școli, cu 19 scoli mai puțin sau cu 1.6%. Acum să comparăm ce s-a întâmplat în Rusia, în perioada președinției lui Vladimir Putin, acolo unde Ilan Șor și ortacii săi îi îndeamnă pe moldoveni să se integreze. Datele statistice ne arată că într-un sfert de veac, din 1999 și până în 2024, perioadă în care a Putin a deținut două mandate de șef de guvern și patru mandate de șef de stat, numărul școlilor a scăzut cu aproximativ 28200, sau cu 41.4%! Numai anul trecut, peste 190 mii de profesor ruși au decis să se concedieze, preponderent învățători ai claselor primare, numărul cărora în ultimul mandat de 6 ani al lui Putin a scăzut cu aproximativ 15 mii etc.

Evoluția numărului de școli și organizații religioase în Rusia, în perioada 1990-2022 (mii)

Și numărul de spitale s-a înjumătățit în perioada guvernării lui Vladimir Putin. Dar la fel de adevărat e că în perioada guvernării lui Putin a crescut dramatic spiritualitatea rusească, numărul bisericilor crescând de două ori, de la aproximativ 21.3 mii la aproximativ 41.9 mii. În schimb, numărul moscheilor a crescut cu doar 7%, ceea ce i-a supărat pe musulmanii din Rusia. Respectiv, în semn de gratitudine pentru dublarea numărului bisericilor pe fundalul înjumătățirii numărului școlilor și spitalelor, Patriarhul Kirill a blagoslovit agresiunea rusească împotriva poporului ucrainean frățesc. Așa arată Russkii Mir!

Concluzii

Un vechi proverb afirmă că schimbarea domnitorilor e bucuria nebunilor, la fel ca și schimbarea tandemurilor. Din acest punct de vedere, ex-guvernatoarea Găgăuziei n-ar trebui s-o invidieze pe actuala guvernatoare, cum n-ar trebui să se supere pe atitudinea ranchiunoasă a lui Igor Dodon.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.