Grupurile vulnerabile în contextul descentralizării: Romii, expoziţie fotografică

Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată (PCDLI), în parteneriat cu Centrul Naţional al Romilor, lansează expoziţia fotografică „Grupurile vulnerabile în contextul descentralizării: Romii”, autor Igor Schimbător. Expoziţia va fi vernisată la 22 iulie, în holul Palatului de Cultură din oraşul Hânceşti, şi va fi deschisă până pe 20 august, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, expoziţia elucidează în imagini problemele şi nevoile grupurilor de romi din mai multe localităţi rurale ale Moldovei la care reforma de descentralizare trebuie să răspundă. În comunicatul PCDLI se menţionează că romii din Moldova reprezintă unul dintre grupurile vulnerabile ale populaţiei. Romii sunt adesea discriminaţi şi se confruntă cu multiple bariere în ceea ce priveşte incluziunea socială, angajarea în câmpul muncii, educaţia şi asistenţa medicală. Rata şomajului în rândul romilor este cu 50 la sută mai înaltă comparativ cu majoritatea populaţiei. Femeile de etnie romă sunt expuse unor riscuri mai mari de excludere socială şi sărăcie comparativ cu bărbaţii din comunitatea lor şi cu majoritatea femeilor reprezentante ale altor etnii. Fiecare al cincilea rom nu poate scrie şi citi, trei din zece persoane de etnie romă au doar studii primare. La nivel local romii se confruntă cu un acces limitat la serviciile de bază. Reprezentarea romilor în autorităţile administraţiei publice rămâne nesemnificativă, limitând astfel participarea lor la luarea deciziilor la nivel local. „Expoziţia prezintă doar câteva secvenţe din realitatea grupurilor rome şi ne determină să reacţionăm prompt, prin politici şi acţiuni adecvate, inclusiv în contextul descentralizării”, notează organizatorii expoziţiei. PCDLI abordează dezvoltarea locală prin prisma drepturilor omului şi egalităţii de gen, ceea ce presupune participare, transparenţă, responsabilizare, nediscriminare şi asigurarea participării în egală măsură a femeilor şi bărbaţilor la procesele de dezvoltare locală la nivel politic, economic şi social. Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată (PCDLI) este implementat de Guvernul Republicii Moldova cu asistenţa Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi al Entităţii Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor (UN Women) şi cu sprijinul financiar al Guvernului Suediei. PCDLI acordă susţinere Guvernului Republicii Moldova pentru implementarea reformei de descentralizare care doreşte să îmbunătăţească bunăstarea populaţiei şi a persoanelor vulnerabile în special. Numărul romilor în Moldova variază, conform diferitor studii, între 12.000 şi 20.000.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.