Grupurile de Acțiune Locală pot solicita subvenții în avans pe parcursul lunilor mai-iunie

Cinci la sută din valoarea Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural vor fi alocate pentru subvenționarea în avans a proiectelor de dezvoltare locală din cadrul Programului LEADER. Potrivit Regulamentului aprobat de Guvern, mijloacele financiare vor fi alocate pentru implementarea a două măsuri de sprijin. Mai exact, 20% din valoarea subvențiilor va fi pentru funcționarea Grupurilor de Acțiune Locală (GAL), iar 80% – pentru implementarea strategiei de dezvoltare locală în diverse domenii de acțiuni, transmite IPN.

Apelul de depunere a dosarelor pentru GAL-uri va fi efectuat o dată la doi ani, în intervalul lunilor ianuarie-martie, cu excepția anului curent, când solicitanții vor putea depune dosarele în perioada mai-iunie.

În Republica Moldova activează 47 de GAL-uri, fiind implicate 438 de unități administrativ-teritoriale, care includ 732 de localități.

Abordarea LEADER este un instrument european de dezvoltare a zonelor rurale, preluat de Republica Moldova în 2016. Până în prezent au fost implementate circa 700 de proiecte.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.