Grupul AP OSCE pentru Moldova s-a reunit după o pauză de 3 ani

Grupul Adunării Parlamentare a OSCE pentru Republica Moldova, care are printre priorităţi soluţionarea problemei transnistrene, s-a reunit la Helsinki, după o pauză de 3 ani. Reuniunea a avut loc în cadrul sesiunii de vară a Adunării Parlamentare OSCE, care se desfăşoară în perioada 5-9 iulie, în capitala Finlandei. Parlamentarii au reconfirmat mandatul Grupului de a contribui la promovarea păcii, stabilităţii şi supremaţiei legii în Republica Moldova, pledând pentru integritatea teritorială a ţării prin promovarea dialogului, transmite IPN.

Şeful delegaţiei Parlamentului Republicii Moldova la AP OSCE, deputatul Sergiu Sârbu, s-a referit  în cadrul reuniunii la importanţa monitorizării situaţiei din regiune şi continuarea dialogului cu participarea partenerilor internaţionali. „Prioritatea noastră este de a apropia cetăţenii de pe cele două maluri ale Nistrului, a intensifica legăturile economice şi a încuraja întreprinderile din regiunea transnistreană să exporte pe piaţa europeană. Este important ca şi regiunea transnistreană să beneficieze de prevederile Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător”, a declarat Sergiu Sârbu.

Şeful delegaţiei Parlamentului Republicii Moldova a mai comunicat că regiunea transnistreană ar trebui să aibă un statut special în componenţa Republicii Moldova, fapt ce i-ar oferi un nivel suficient de autoguvernare. Deputatul a respins ideea de federalizare a regiunii.

După învestirea noului guvern, o delegaţie a Grupului AP OSCE pentru Republica Moldova va efectua o vizită de informare în ţară. Parlamentarii OSCE vor merge atât la Chişinău, cât şi la Tiraspol, pentru a se documenta din prima sursă despre evoluţiile înregistrate în soluţionarea problemei transnistrene.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.