Grup interinstituțional pentru implementarea noilor cerințe de pre-epurare a apelor uzate

Municipalitatea îi propune Guvernului să instituie un grup interinstituțional care va elabora un plan de acțiuni pentru implementarea eficientă și proporțională a cadrului normativ din domeniul protecției mediului și alimentării cu apă și canalizare. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de către Comisia pentru Situații Excepționale a municipiului Chișinău , care a luat act de nota informativă a întreprinderii „Apă-Canal Chișinău” privind cerințele de colectare, epurare și deversare a apelor uzate în sistemul de canalizare, transmite IPN.

Din grupul interinstituțional ar urma să facă parte reprezentanții administrației publice locale Chișinău, administrației publice centrale, ai ACC, precum și consumatori non-casnici și reprezentanți ai societății civile. Planul de acțiuni se cere pentru a preveni declanșarea unor situații excepționale, urmare a eventualelor deconectări ale consumatorilor, alții decât cei casnici, de la sistemul de canalizare pentru nerespectarea condițiilor de deversare a apelor uzate, conform prevederilor legale în vigoare.

Recent, întreprinderea municipală „Apă-Canal Chișinău” s-a ales cu o sancțiune de 12 milioane de lei pentru depășirea concentrațiilor maxime admisibile de poluanți în apele uzate în sistemul public de canalizare. Totodată, din 1 ianuarie 2022 intră în vigoare un nou regulament care obligă agenții economici să pre-epureze local apele uzate cu concentrații majorate de poluanți, prin amplasarea stațiilor de pre-epurare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.