Grigori Karasin efectuează o vizită la Chişinău şi Tiraspol

Viceministrul afacerilor externe al Rusiei, Grigori Karasin, efectuează, în perioada 28-29 martie, o vizită în Moldova. Acesta se va întâlni cu oficiali de la Chişinău şi de la Tiraspol, transmite IPN.

Într-un interviu pentru agenţia de presă „Tass”, Grigor Karasin a spus că e momentul de a relansa dialogul dintre cele două state după o lungă perioadă de neclaritate politică în Moldova.

Potrivit oficialului rus, vor avea loc mai multe întrevederi cu conducerea Republicii Moldova şi se vor discuta mai multe întrebări. Totodată, în cadrul vizitei sale, viceministrul de externe rus va pregăti vizita oficială a ministrului de externe de la Chişinău, Andrei Galbur, la Moscova, care va avea loc pe 4 aprilie.

Anterior, ministrul Andrei Galbur a comunicat că există un plan de acţiuni imediate în privinţa Rusiei. În cadrul vizitei sale la Moscova, ministrul moldovean se va întâlni cu omologul său rus, Serghei Lavrov.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.