Agenții economici din municipiul Soroca care prestează servicii de transport public nu au ieșit sâmbătă la traseu, în semn de nemulțuimire față de refuzul autorităților locale de a majora prețul călătoriei.
Solicitată de IPN, Lilia Pilipețchi, primar al municipiului Soroca, a spus că, de dimineață, a avut loc ședința Comisiei de transport, la care au fost prezenți și transportatorii. Potrivit primarului, aceștia, de câteva luni, solicită majorarea taxei de călătorie de la 2 la 4 lei. Se insistă pe acest fapt deși autoritățile locale, la 23 ianuarie, au decis să micșoreze taxa locală pe care o achită acești agenți economici, de la o mie la o sută de lei.
„Luând în considerare potențialul de plată al locuitorilor, evident că este imposibil (de majorat prețul călătoriei). Primăria municipiului a făcut un pas spre doleanțele prestatorilor, micșorându-le taxele pe care le achită, dar dânșii își doresc majorarea tarifelor. Pentru bunei și bunicuțe, sub nicio formă, nu este posibil de majora taxele”, a spus primarul.
Lilia Pilipețchi a mai spus că s-a ajuns la înțelegea că de luni transportul public va activa în condițiile vechi. „Dacă nu, sunt prestatori noi, care chiar își doresc să presteze acest serviciu la acest tarif de 2 lei”, a mai spus primarul.
În municipiul Soroca sunt 50 de agenți economici care prestează servicii de transport public, iar taxa de doi lei a fost srtabilită câțiva ani în urmă.