Gravidele vor avea timp liber nelimitat de la muncă pentru investigaţii medicale

Femeile gravide vor avea dreptul la timp liber nelimitat de la muncă, fără a fi taxate de angajator, pentru consultaţii şi investigaţii medicale. Guvernul a avizat un proiect de lege în acest sens de modificare a Codului muncii, în şedinţa de miercuri, 28 septembrie, transmite IPN.

Potrivit iniţiativei legislative a deputatei liberal-democrate şi vicepreşedintei Parlamentului, Liliana Palihovici, acordarea timpului liber femeilor gravide pentru consultaţii şi investigaţii medicale va avea într-un final un efect economic şi social benefic deoarece va asigura prevenirea şi depistarea într-un stadiu incipient a maladiilor.

Conform proiectului de lege, în Codul muncii urmează să se introducă un articol unic cu menţiunea că „În baza recomandării în scris a medicului de familie sau a medicului specialist, femeilor gravide li se acordă timp liber fără diminuarea drepturilor salariale pentru efectuarea consultaţiilor şi examenelor medicale prenatale, dacă acestea au loc în timpul programului de lucru”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.