Gratuit cu trenul la secţia de votare
Cetăţenii Republicii Moldova din România se vor putea deplasa gratuit cu trenul către secţiile de votare din această ţară pentru a-şi exercita dreptul la vot în cadrul alegerilor parlamentare anticipate din 28 noiembrie. O decizie în acest sens a fost luată de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii al României la cererea Organizaţiei Studenţilor Basarabeni (OSB), se spune într-o informaţie a organizaţiei, citată de Info-Prim Neo.
Basarabenii care locuiesc în România se vor putea deplasa gratuit către secţiile de votare la 28 noiembrie la prezentarea paşaportului sau a buletinului de identitate eliberat de autorităţile Republicii Moldova. „Ţinând cont de importanţa prezenţei cetăţenilor Republicii Moldova la vot, cât şi de numărul mare al cetăţenilor Republicii Moldova aflaţi pe teritoriul României, OSB Bucureşti este profund preocupată de informarea şi mobilizarea votanţilor din toate oraşele României, inclusiv din acele oraşe în care, din păcate, nu au fost deschise secţii de votare”, se menţionează în informaţia OSB.
Alegătorii vor putea să îşi exercite dreptul de vot la Bucureşti, Iaşi, Cluj, Galaţi, Constanţa, Timişoara şi Braşov.