Un grant în valoare de 3 milioane de euro este acordat de către Fondul Regional al Parteneriatului Europei de Est pentru Eficienţă Energetică şi Mediu (E5P) pentru cofinanţarea Proiectului de modernizarea a sistemului termoenergetic al municipiului Bălţi (SA „CET-Nord”). În acest sens a fost semnat un acord trilateral între Republica Moldova, reprezentată de Ministerul Economiei, SA „CET-Nord” şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), care gestionează fondul E5P, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Economiei, finanţarea nerambursabilă completează împrumutul de 7 milioane de euro acordat de BERD în 2015 întreprinderii SA „CET-Nord”, care furnizează agent termic la 75% din populaţia municipiului Bălţi, precum şi unui număr mare de clădiri publice şi comerciale. Documentul semnat amendează Acordul de finanţare dintre Moldova şi BERD semnat în 2014 şi ratificat în 2015.
Proiectul, în suma totală de 10 milioane de euro, prevede montarea a trei motoare pe gaz cu capacitatea de 4,4 MW fiecare pentru generarea simultana de energie termică şi electrică, substituirea pompelor de reţea şi montarea convertizoarelor de frecvenţă la instalaţiile de pompare, retehnologizarea centralei termice care funcţionează pe bază de cărbune în centrală termică pe bază de biocombustibil, instalarea în blocurile locative a 170 de puncte termice individuale etc.
Modernizarea sistemului de termoficare din Bălţi este primul proiect din Moldova care beneficiază de finanţarea fondului E5P, la care ţara a aderat recent. Partenerii care au contribuit la formarea E5P în Republica Moldova sunt UE şi Suedia, precum şi Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Germania, Lituania, Moldova, Norvegia, Polonia, România şi Republica Slovacă. E5P este un fond cu donatori multipli, cumulând contribuţii din sursele Uniunii Europene, care este cel mai important donator al E5P, deopotrivă cu doisprezece state. Fondul are un capital de 180 de milioane de euro.