Grănicerul a încheiat pe podium primul sezon în Divizia A

Echipa Grănicerul Glodeni a fost revelația Diviziei A în acest sezon. Formația antrenată de Nicolae Reaboi și-a asigurat un loc pe podium cu o etapă înainte de finalul campionatului, transmite IPN.

Grănicerul a învins-o în deplasare pe lidera campionatului, Victoria, scor 2-0, în cadrul penultimei runde. Maneacov a reușit dubla în ultimul sfert de oră. „Am demonstrat încă o dată că merităm să jucăm în Divizia A. Mă bucur că suntem pe locul 3”, a declarat la conferința de presă antrenorul echipei Grănicerul, Nicolae Reaboi.

Chiar și după această înfrângere, Victoria a rămas pe primul loc, cu 36 de puncte, cu unul mai mult decât Sheriff-2, care nu are drept de promovare în Divizia Națională. În ultima etapă, Victoria va juca pe 17 noiembrie în deplasare cu Cahul, în timp ce Sheriff-2 va merge la Glodeni, pentru a înfrunta FC Grănicerul.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.