Grănicerii au reţinut un grup de contrabandişti
8 persoane riscă să facă până la 3 ani de puşcărie pentru tentativă de contrabandă. În afară de aceasta, conform legislaţiei, acestea au pierdut marfa pe care intenţionau să o treacă illicit peste hotare, un camion şi o barcă, toate acestea fiind confiscate de grăniceri.
Conform Centrului de presă al Serviciului Grăniceri, în noaptea curentă, pe malul râului Nistru, patrula de grăniceri din cadrul pichetului Cosăuţi a reţinut 8 persoane care încercau să treacă fraudulos frontiera de stat. La câţiva metri de locul reţinerii a fost descoperit un camion "GAZ-53", cu numere de Soroca, din care contrabandiştii descărcau cutii cu carne de vită şi le încărcau într-o luntre.
Grănicerii au descoperit în camion 76 cutii cu carne de vită, iar alte 53 de cutii cu marfă de contrabandă se aflau deja în ambarcaţiunea aşteptată pe celălalt mal al Nistrului. În total au fost confiscate 3500 kg de carne de vită, în valoare de aproximativ 140 mii lei.
Persoanele reţinute nu aveau asupra lor acte de identitate şi acte privind provenienţa cărnii.
Conform legislaţiei R. Moldova, asemenea activităţi se pedepsesc cu confiscarea lotului de contrabandă, a mijlocului de transport utilizat, precum şi cu privaţiunea de libertate a persoanelor vinovate pe un termen de până la trei ani.
De la începutul anului au fost înregistrate 414 cazuri de contrabandă.