Grădiniţele şi spitalele pentru copii au fost deconectate de la agentul termic

Sezonul de încălzire în municipiul Chişinău este practic încheiat în totalitate. Furnizorul a încetat să mai livreze agentul termic în grădiniţe şi în spitalele pentru copii. Directorul SA „Termocom”, Mihail Cernei, a declarat, în cadrul şedinţei operative de la Primărie, că mai sunt câţiva consumatori care rămân conectaţi, transmite Info-Prim Neo. „Mai avem încă câţiva consumatori care doresc încălzire, aşa ca Institutul Muncii, care are hotel, se fac nişte seminare şi a mai cerut două săptămâni. Avem vreo patru instituţii care sunt conectate şi au cerut încă de la 10 zile la 2 săptămâni”, a menţionat directorul SA „Termocom”. Primarul capitalei a declarat în context că oricine doreşte poate să se conecteze la căldură. „Oricine doreşte pe răspunderea şi buzunarul propriu se poate conecta la agentul termic în condiţiile circuitului de vară”, a spus Dorin Chirtoacă. Edilul a mulţumit colegilor pentru felul în care s-a livrat agentul termic în acest sezon. „Vă mulţumesc pentru efortul depus, dar nu ne oprim aici pentru că Termocom este monopolist şi trebuie să creştem nivelul de transparenţă, optimizarea de personal şi resurse, şi să atingem nivelul ţărilor europene în livrarea agentului termic”, a spus Dorin Chirtoacă. Căldura în blocurile locative a fost sistată pe 19 martie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.