Maib are onoarea să anunțe că a fost desemnată cea mai bună bancă din Moldova de prestigioasa publicație internațională Global Finance. Acest premiu reconfirmă poziția maib de lider în sectorul bancar din Moldova și reflectă dedicația băncii față de clienții săi și pentru inovare.
Abordare centrată pe client
În 2023, maib a reușit să se adapteze preferințelor clienților, migrând multe dintre serviciile bancare din sucursală în aplicația de mobile banking. Pe parcursul anului, mai multe dezvoltări și inovații implementate în domeniul creditării online, cum ar fi autentificarea biometrică a tranzacțiilor, au facilitat accesul clienților maib la produsele băncii. Ca urmare a acestor inițiative, aplicația mobilă, maibank, a atins numărul de 590 de mii de utilizatori la sfârșitul anului 2023, reflectând o creștere de 37,4% față de anul precedent. Chiar și în condițiile în care multe dintre aceste dezvoltări au fost implementate la o distanță scurtă de timp între ele, satisfacția clienților cu privire la experiența de creditare online, măsurată prin Net Promoter Score (NPS), a crescut, ceea ce denotă că clienții au apreciat aceste schimbări. Strategia maib centrată pe client este cheia pentru câștigarea cotei de piață. În 2023, cota de piață a maib în ceea ce privește creditele a ajuns la 37,4% (de la 37,2% în 2022), iar cea a depozitelor - la 34,3% (de la 33% în 2022).
Realizări cheie în 2023
- Lansarea obligațiunilor corporative: Prima ofertă de obligațiuni corporative maib a adunat 258 de milioane de lei, instrumentul investițional fiind contractat în principal de clienții retail, contribuind la dezvoltarea pieței de capital din Moldova;
- Lansarea digital onboarding 100% online: maib a implementat digital onboarding, oferind cetățenilor moldoveni posibilitatea de a deschide conturi bancare fără a vizita sucursala.
- Inițiative de sustenabilitate: maib a demarat un program amplu de sustenabilitate, care include stabilirea unei strategii de sustenabilitate și publicarea primului raport de sustenabilitate;
- Inaugurarea maib park: noul sediu central al maib, deschis în luna septembrie, are un design de campus în stil Silicon Valley, cu facilități moderne și oferă spații de muncă pentru peste 1 000 de angajați, care lucrau anterior în cinci sedii, astfel aliniindu-se la angajamentul băncii față de inovație și centrare pe clienți.
Giorgi Shagidze, Președintele maib, a declarat:
„Adresez mulțumiri Global Finance pentru recunoașterea eforturilor noastre prin desemnarea maib „Cea mai bună bancă în Moldova” pentru al nouălea an consecutiv. Succesul de a cuceri premiul „Cea mai bună bancă în Moldova” este o dovadă a angajamentului nostru față de inovație și satisfacția clienților în toate liniile de business. Realizările obținute în 2023, de la lansarea digital onboarding până la inițiativele noastre de sustenabilitate, reflectă dedicația noastră de a ne servi clienții și de a contribui la dezvoltarea durabilă în Moldova. Aceste realizări nu ar fi fost posibile fără echipa noastră dedicată, motiv pentru care le mulțumesc pentru devotament și centrare pe client”.
Despre Global Finance
Global Finance, fondată în 1987, are 50.000 de cititori în 193 de țări și teritorii. Publicul Global Finance include ofițeri corporativi și financiari seniori responsabili de luarea deciziilor strategice și de investiții la companii multinaționale și instituții financiare. Site-ul publicației – GFMag.com – oferă analize și articole care sunt dovada a 36 de ani de experiență pe piețele financiare internaționale. Global Finance are sediul în New York, cu birouri în întreaga lume. Global Finance selectează în mod regulat cele mai performante bănci și alți furnizori de servicii financiare. Aceste premii au devenit un standard de încredere și de excelență pentru comunitatea financiară globală.
Despre maib
Maib este cea mai mare bancă din Republica Moldova, cu o cotă de 34.3% din depozite și 37.4% din credite din întregul sistem bancar la sfârșitul anului 2023. Maib este un creditor disciplinat, cu o rată NPL de 2.7% și este bine capitalizată, cu un CAR de 24.2% la 31 decembrie 2023. Banca are o importanță sistemică pentru țară, deservește aproape o treime din populație și este printre cei mai mari angajatori privați din Moldova, cu o forță de muncă de peste 2,400 de persoane. Din 2018, cel mai mare acționar al maib este un consorțiu, care include Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Invalda INVL, un grup lider în gestionarea activelor din statele baltice, și Horizon Capital, un fond de investiții privat axat pe piețele emergente.
*******
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.