Gligor către Platon: Când voi fi eu Procuror General, veți ține discursuri în Penitenciarul 13

Replici tăioase între președintele Partidului Schimbării, Ștefan Gligor, și reprezentantul candidatului independent Veaceslav Velico, Veaceslav Platon. În timp ce Gligor l-a acuzat pe Platon de implicarea în dosare de rezonanță, Platon și-a redirecționat retorică spre președinta Maia Sandu, pe care a acuzat-o de incompetență, iar pe Gligor că ar face jocul șefei statului, notează IPN.

În timpul dezbaterilor electorale organizate de ProTV Chișinău, Ștefan Gligor a menționat că reforma justiției este prioritatea formațiunii sale, astfel încât „oameni ca Veaceslav Platon” să-și ispășească pedeapsa la pușcărie.

„Platon este un infractor de talie internațională, acoperit de actualul Procuror General, care l-a scos basma curată din mai multe dosare. Platon este un mincinos calificat. Inteligența lui este, totuși, mult supraapreciată, dacă până la 48 de ani n-a învățat limba statului pe care l-a jăcmănit. Când reformele pe care le vom implementa noi vor produce efecte, oameni ca Platon vor ține discursuri în penitenciarul nr.13”, a spus Ștefan Gligor în cadrul dezbaterilor electorale de la ProTV Chișinău.

Prezent la dezbateri în calitate de reprezentant al candidatului independent Veaceslav Velico, Platon a refuzat să răspundă acuzațiilor privind implicarea sa în dosarul Landromatului rusesc, însă nu a ratat ocazia să vină cu acuzații la adresa președintei Sandu. Platon o acuză pe Sandu de imixtiune în sistemul justiției.

„Maia Sandu nu se deosebeste cu nimic de Plahotniuc când promovează valorile europene și în același timp acționează tupeist împotriva legii și Constituției. Plahotniuc măcar înțelegea ce face, Sandu nici măcar nu înțelege. Nu mă interesează acuzațiile la adresa mea. Accept că sunt cel mai rău om de pe pământ”, a spus Veaceslav Platon.

Retorica lui Platon împotriva președintei Sandu a fost împărtășită și de reprezentantul formațiunii Noua Opțiune Istorică.

„Maia Sandu nu are competențe de a interveni pe partea Executivului, ea venit deocamdată doar cu declarații populiste. A declarat sus și tare că va închide magazinele Dutty Free ale lui Șor, dar vedem că ceea ce a construit Plahotniuc, ea cu succes a preluat și gestionează în continuare”, a spus Svetlana Chesari, președinta Partidului Noua Opțiune Istorică.

Reprezentantul Partidului Oamenilor Muncii a menționat în timpul dezbaterilor că nu rapotează niciun venit oficial și spune că-și va face publică toată averea după alegerile anticipate.

„Eu trăiesc din banii pe care i-am acumulat 25 de ani peste hotare. N-am scris în declarația de avere ce am pentru că toate veniturile mele sunt acumulate peste hotare, n-am vrut să fac publică averea familiei. Spre deosebire de alți politicieni care își ascund averile și ne prezintă niște acte sterile, eu am ce arăta, dar nu o voi face acum”, a spus Igor Cujba, candidat la funcția de deputat pe lista Partidului Oamenilor Muncii.

Dezbaterile electorale „Te votezi la ProTV” sunt realizate de postul de televiziune ProTV Chișinău în colaborare cu Asociația Promo-LEX, Radio Europa Liberă Moldova, portalul Anticorupție.md, publicația online NewsMaker, Agenția de Presă IPN și portalul Privesc.eu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.