Ghimpu oferă detalii despre întrevederea cu Timofti, dar şi despre negocieri

Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a declarat că în cadrul întrevederii sale de astăzi, 2 iulie, cu şeful statului, Nicolae Timofti, s-a discutat despre necesitatea de a forma o alianţă de guvernare, dar şi despre candidatura care ar putea fi desemnată pentru funcţia de premier, transmite IPN.

După întrevedere, Mihai Ghimpu a declarat pentru presă că nu s-ar fi discutat despre un candidat concret, însă acesta va fi propus în momentul în care va fi formată o majoritate parlamentară. Întrebat dacă a purtat discuţii cu foştii colegi de alianţă, liderul PLDM, Vlad Filat, şi liderul PDM, Marian Lupu, liberalul a spus că a avut o întrevedere cu cei doi chiar ieri.

„Am discutat despre ce facem, cum mergem, despre situaţia, care cunoaşteţi că este foarte proastă. No, liberalii nu avem alternativă. Dacă nu venim noi, va fi şi mai rău. Ştim că venim la rău, dar nu avem alternativă. Trebuie să venim să încercăm să salvăm situaţia şi cursul european”, a notat Mihai Ghimpu.

Liderul PL a menţionat că, deocamdată, în cadrul întrevederii de ieri nu s-a discutat ceva concret, iar decizia de a forma o alianţă va fi bătută în cuie atunci, când va exista un acord care urmează a fi semnat. În acest sens, s-a convenit crearea unor grupuri de experţi care vor examina, inclusiv, structura viitorului cabinet de miniştri, în condiţiile actualei situaţii financiare.

Mihai Ghimpu a spus că negocierile nu pot dura luni întregi, iar în scurt timp lucrurile vor fi clare. Ghimpu a mai spus că liberalii nu renunţă la revendicările sale, însă există loc de discuţii pentru a le reformula. Cât ţine de accesul presei la negocieri, Ghimpu a precizat că, atât democraţii, cât şi liberal-democraţii au fost de acord, iar presa urmează să fie invitată la şedinţele viitoare.

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, poartă discuţii în aceste zile cu şefii grupurilor parlamentare în vederea deciderii unei agende de consultări pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim ministru. Şeful statului a avut deja întâlniri separate în acest sens cu liderul fracţiunii parlamentare a PLDM, Vlad Filat, şi cu cel al fracţiunii parlamentare a PDM, Marian Lupu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.