Ghimpu: Îmi fac cruce, eu nu am ştiut despre incidentul de la vânătoare

„PLDM toată viaţa spune minciuni”, astfel a comentat preşedintele PL, Mihai Ghimpu, declaraţiile liberal-democraţilor precum că el ar fi ştiut despre incidentul din Pădurea Domnească până ca acesta să fi fost făcut public în presă. Mihai Ghimpu a declarat, în cadrul emisiunii „În Profunzime” la Pro TV, că premierul Vlad Filat a fost cel care a ştiut despre acest caz şi el urma să convoace imediat consiliul Alianţei pentru Integrare Europeană pentru a anunţa şi a discuta despre incident, transmite Info-Prim Neo. „Îmi fac cruce, eu nu am ştiut până nu am citit ştirea. PLDM toată viaţa spune minciuni şi de azi înainte am să-i trăsnesc pentru că umblă cu minciuna. Să-mi aducă dovadă. Eu am să fac demers la procuratură”, a declarat Mihai Ghimpu. Liderul PL susţine că acelaşi lucru se va întâmpla şi în cazul declaraţiei premierului Vlad Filat „Ghimpu în buzunarul lui Plahotniuc”. Mai mult ca atât, liberalul susţine că premierul a iniţait o campanie de denigrare împotriva sa şi împotriva Partidului Liberal. „Eu lupt de 24 de ani, el habar nu are ce înseamnă cauză, luptă. El a venit călare pe cal, într-un an de zile a furat lupta mea şi a lui Dorin Chirtoacă, a liberalilor, ne-a furat şi denumirea şi el crede că aşa e luptă ”, a declarat Mihai Ghimpu. Mihai Ghimpu a declarat că premierul Vlad Filat a ştiut despre cazul tragic din Pădurea Domnească până ca acesta să fi fost făcut public şi pentru că PLDM-ul deţine preşedinţia în consiliul AIE el trebuia să convoace şedinţa consiliului imediat ce a aflat. „Dacă comisia de anchetă depistează că şi domnul Filat a ştiut despre aceasta eu am să solicit comisiei să ceară de la operatorii de telefonie mobilă convorbirile telefonice şi o să vedeţi. Eu ştiu că a ştiut. Dar nu poţi să nu ştii atâta timp cât ai ministerul de interne şi ministerul sănătăţii”, a notat Mihai Ghimpu. Liderul PL a mai spus că biroul partidului l-a pedepsit pe directorul Agenţiei Moldsilva, Ion Lupu, reprezentant al PL, care a participat la vânătoarea din Pădurea Domnească şi acelaşi lucru urma să-l facă şi colegii să-i din alianţă. „Eu am fost preşedinte republicii, preşedintele Parlamentului şi ştiu cum se informează. Imediat vine informaţia”, a mai spus liderul PL. Cazul care a avut loc pe 23 decembrie a fost făcut public abia la 6 ianuarie, de către politicianul Sergiu Mocanu. Acesta a declarat atunci că omorul a fost tăinuit deoarece procurorul general se face vinovat de omor. Procuratura a iniţiat o urmărire penală, învinuindu-l de lipsire de viaţă din imprudenţă pe fostul vicepreşedinte al Curţii de Apel Chişinău, Gheorghe Creţu, care la fel a participat la vânătoare. Tânărul rănit la partida de vânătoare din Pădurea Domnească la care au participat mai mulţi demnitari, a decedat la spital peste 2 zile. Potrivit listei publicate de către Agenţia Moldsilva la acea vânătoare au participat 30 de persoane.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.