Ghid pentru o înțelegere mai bună a Codului Serviciilor Media Audiovizuale

În cazul în care Consiliul Audiovizualului le aplică o sancţiune cu care nu sunt de acord, cei mai mulţi furnizori de servicii media îşi exprimă public dezacordul sau se conformează deciziei. Mai puţini îşi exprimă public dezacordul şi merg în instanţa de judecată. Întrebaţi cum lucrează cu Codul Serviciilor Media Audiovizuale (CSMA), majoritatea furnizorilor de servicii media au subliniat că au citit anumite articole, prevederi care îi interesează. Mai puţini însă au studiat documentul în întregime. Sunt răspunsurile oferită la o anchetă desfăşurată de experții media Ion Bunduchi și Vasile State în scopul elaborării Ghidului pentru furnizorii de servicii media privind Codul Serviciilor Media Audiovizuale, transmite IPN.

În cadrul evenimentului de prezentare a Ghidului, Ion Bunduchi a menţionat că, pentru a răspunde cât mai exact eventualilor cititori ai Ghidului, autorii, până a-l elabora, au desfășurat această anchetă în rândul furnizorilor de servicii media ca, la final, din răspunsurile recepționate să colecteze un set de peste 60 de întrebări (particulare, nostalgice şi la subiect) ce reflectă necesitatea elucidării mai multor norme. Întrebarea-cheie a fost: „Ce articole/prevederi din CSMA și din legislația conexă vă este dificil de înțeles și, prin urmare, necesită explicații suplimentare?”.

Experţii au oferit 54 de răspunsuri, mai puţine decât întrebări pentru că unele întrebări s-au repetat iar altele au fost comasate. În structura Ghidului mai intră 59 de noţiuni definite juridic, 94 de articole şi peste 400 de alineate.

Din anul 2019, în Republica Moldova este în vigoare un nou cadru juridic ce transpune în legislația națională cea mai importantă directivă europeană în materie de audiovizual. Ghidul pentru furnizorii de servicii media privind Codul Serviciilor Media Audiovizuale își propune să asigure o înțelegere mai bună a prevederilor Codului Serviciilor Media Audiovizuale. Acesta ar putea fi util atât furnizorilor de servicii media, cât și tuturor celor interesați de problematica domeniului audiovizualului, menționează autorii.

Ghidul a fost prezentat online în cadrul Proiectul Consiliului Europei la Chișinău „Promovarea standardelor europene în reglementarea domeniului audiovizualului din Republica Moldova”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.