Gheorghe Şalaru: Înteleg bine cum are loc curăţarea partidelor înainte de alegeri

„Viaţa de ministru în Moldova este scurtă, iar a mea, comparativ cu alte cazuri, a fost chiar lungă”  – aşa a comentat ministrul mediului, Gheorghe Şalaru, demersul Partidului Liberal Reformator, prin care formaţiunea îi retrage sprijinul politic şi o propune în locul acestuia pe Valentina Ţapis, actualmente viceministru în acelaşi minister, transmite IPN.

Solicitat de jurnalişti, Gheorghe Şalaru a spus că întelege bine cum are loc curăţarea partidelor înainte de alegeri şi că, undeva, se aştepta la un asemenea demers al PLR. „În partid sunt şi unii membri care au alte viziuni sau nu sunt de acord cu majoritatea”, a declarat Gheorghe Şalaru. „Nu este exclus că undeva am greşit, dar mergem înainte”, a adăugat ministrul, care crede totuşi că PLR ar fi putut alege o altă zi pentru acest anunţ, nu în ajunul Zilei Mondiale a Mediului, sărbătorită pe 5 iunie. „Nu este cel mai frumos cadou pentru mine şi colegii mei”, a subliniat oficialul.

Valentina Ţapiş, viceministrul mediului, a spus că nu a avut nicio influenţă în acest caz, iar relaţia cu Gheorghe Şalaru este colegială şi nu poate să fie vorba de trădare,  cum se speculează.

Decizia de a retrage sprijinul politic pentru  Gheorghe Şalaru a fost luată de către Biroul Politic al PLR, din cauza restanţelor înregistrate în procesul de realizare a matricei de politici de mediu, se menţionează într-un comunicat de presă remis de formaţiune.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.