Președintele Partidului Acasă Construim Europa „PACE”, Gheorghe Cavcaliuc, a ales să voteze în Italia, alături de mama şi copiii săi. Politicianul a spus că a votat pentru o echipă puternică, care va crea zeci de mii de locuri de muncă, ca moldovenii sa rămână acasă, transmite IPN.
Gheorghe Cavcaliuc a menţionat că a ales să voteze în Italia pentru că acolo sunt cei mai mulţi dintre moldovenii plecaţi. „Am votat să fie ordine în ţară, ca în Republica Moldova să fie o schimbare şi o echipă de oameni profesionişti, care vor munci pentru oameni”, a spus președintele PACE.
Mama sa a precizat că muncește în Italia de peste 20 de ani. „Doresc ca în ţară să fie ordine, toţi să muncească acasă şi să ridicam ţara. Votăm pentru un partid care poate să lucreze”, a fost mesajul mamei liderului PACE.
Pentru acest scrutin, CEC a înregistrat 23 de concurenți electorali: 20 de partide politice, două blocuri electorale și un candidat independent. Pentru organizarea scrutinului au fost deschise 2150 secții de votare: 2000 pe teritoriul țării, incluzând 41 de secții pentru locuitorii din stânga Nistrului, și 150 în afara Republicii Moldova.