Gheorghe Bălan: Regimul de la Tiraspol nu a căzut, pentru că n-am făcut reforme la Chişinău

Implementarea cu succes a reformelor în Republica Moldova va conduce la reintegrarea teritoriilor din Estul ţării. De această părere este Gheorghe Bălan, viceprim-ministru pentru reintegrare. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune „Publika TV”, transmite IPN.

„Reintegrarea celor două maluri a întârziat din cauza că n-am făcut reformele necesare. Este clar că nivelul de trai este mai înalt la noi. Dar dacă vom avea un nivel mai înalt de trai, conform standardelor europene, atunci populaţia din stânga Nistrului va decide foarte repede în privinţa reintegrării şi nimeni din liderii de la Tiraspol nu va putea să se opună”, a spus vicepremierul de la Chişinău.

Potrivit lui Bălan se preconizează o devalorizare de două ori a rublei transnistrene. „Criza din Rusia, dar şi măsurile întreprinse de Ucraina la frontieră au lovit puternic economia republicii separatiste. Unica şansă pentru a se menţine sunt legăturile comerciale cu malul drept al Nistrului şi cu ţările din Uniunea Europeană”, a adăugat vicepremierul.

Gheorghe Bălan a mai adăugat că Chişinăul nu va impune restricţii şi nu va intenta dosare penale pe numele oficialilor de la Tiraspol. „Noi nu ne vom coborî la nivelul lor. Dacă au nevoie, pot să călătorească, inclusiv şi prin la Aeroportul din Chişinău. Nici dosare politice nu vom intenta., Va veni timpul că oamenii din stânga Nistrului nu vor mai ţine cont de liderii de la Tiraspol”, a declarat Gheorghe Bălan.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE