Ghenadie Valuța a solicitat mitropolitului Vladimir o nouă ședință a judecății bisericești

Fostul diacon Ghenadie Valuța, excomunicat de Mitropolia Moldovei, a solicitat de la mitropolitul Vladimir copiile probelor faptelor de care a fost acuzat, pentru ca să le poată contesta. De asemenea, Consiliul bisericesc din Anenii Noi, în componența a zece persoane, a solicitat o nouă ședință a judecății Bisericii Ortodoxe din Moldova, în care pârâtul – Ghenadie Valuța – să poată aduce probele nevinovăției sale. „Eu cred că mitropolitul o să-mi accepte aceste două cereri, pentru că sunt doleanțele întregii biserici (din Anenii Noi, n.r.), a declarat Ghenadie Valuța în cadrul unei conferințe de presă la IPN.

Ghenadie Valuța a menționat că, în ultimii doi ani, datorită unor probleme de familie, nu a apărut în fața presei, dar felul în care a avut loc ședința judecății bisericești, în cadrul căreia nu a avut posibilitatea să se apere, l-au determinat să facă un apel public către mitropolitul Vladimir.

„De multe ori scandalizarea publică a unei teme private poate nimici omul, familia, viitorul și chiar viața. Dar am îndrăznit astăzi să ieșim în fața voastră, dragii mei, pentru ca să nu veniți dumneavoastră pe la noi, acasă la poartă, să filmați, să ne căutați pe noi în Anenii Noi. Am crezut că întrebarea se va stinge a doua – a treia zi, dar ea ca drojdia tot mai mult și mai mult crește. Interesul, zvonurile și, ca să nu veniți voi la noi, noi am venit la dumneavoastră. Nu este dorită această ieșire a mea, dar nu am încotro. Înainte de a vă spune miezul, vreau să fac o mică introducere. Eu de doi ani de zile nu am mai ieșit în fața media. Mă știți că eram prezent frecvent. Nu am ieșit pentru că, după scandalurile prin care am trecut sau în care am fost implicat, din cauză că am devenit persoană publică în activitățile mele din anii precedenți, am avut de suferit mult. Și l-am pierdut și pe tăticu, Dumnezeu să-l ierte, în 2019 a plecat la Domnul, am pierdut-o și pe nana, l-am pierdut și pe dragul meu vecin, și am zis că mă concentrez asupra vieții private și părăsesc orice activitate publică”.

Gehnadie Valuța a explicat că, pe 10 noiembrie, mitropolitul Vladimir acceptase să-i primească la Mitropolie pe membrii Consiliului bisericesc de la Anenii Noi pentru o discuție pe tema bisericii, întrucât biserica de doi ani nu are un paroh. Slujbele se fac de către un preot numit temporar. În cadrul întâlnirii, mitropolitul a adus aprecieri lui Ghenadie Valuța și a menționat că, după Nașterea Domnului, va putea fi avansat pe treapta preoției. Mitropolitul a pus o condiție: să fie schimbat casierul bisericii, deoarece la Mitropolie parvenise plângeri în privința lui. Delegația din Anenii Noi a acceptat. „Casierul a fost anunțat. Însă o persană apropiată casierului mi-a spus: „Nu contează ce zice mitropolitul. Dacă scoți casierul de acolo (din biserică, n.r.), eu te scot din biserică”. La scurt timp, pe data de 2 decembrie, m-am pomenit cu un apel că mâine sunteți așteptați la judecata mitropolitană. Am venit la judecată, am fost toți consilierii, în număr de opt. Judecata a ascultat cele trei persoane (acuzatorii, n.r.). Doar eu am fost ascultat, foarte laconic, dar la capitolul de argumentare și prezentare de dovezi n-am dus-o la bun sfârșit. Consilierilor nu li s-a permis să intre, ca să dea mărturie veridică”, a explicitat Ghenadie Valuța.

Cu toate acestea, mitropolitul căzuse de acord să fie organizată o adunare parohială la Anenii Noi, cu participarea unui reprezentant al Mitropoliei, „în care să fie examinate acuzațiile și contraargumentele. După aceasta însă pe site-ul Mitropoliei a fost publicat decretul cu privire la oprirea și excluderea lui Ghenadie Valuța. „Eu am înțeles că atunci când am atins casa bisericii, nevrând să piardă biserica acele două-trei persoane, au recurs la cele mai murdare metode”. „Problema este ca partea financiară să fie menținută mai departe de anumite persoane. Aceasta a fost pricina pentru care acel grup de oameni s-a dus la Mitropolie și a spus într-un mod josnic cele mai urâte lucruri pe care eu când le auzeam le spuneam: Dați probe. N-au fost (prezentate, n.r.).

Ghenadie Valuța a menționat că Mitropolitul Vladimir l-a cununat, l-a hirotonit, i-a botezat cei patru copii.

Printr-un decret al mitropolitului Vladimir, din 3 decembrie, diaconul Ghenadie Valuța a fost oprit de a săvârși cele sfinte și exclus din clerul Bisericii Ortodoxe din Moldova, fiindu-i imputată agresiune fizica împotriva membrilor familiei.  

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.