Gestionarea stării de urgență în stânga Nistrului este neproporțională, ombudsman

Avocatul poporului, Mihail Cotorobai, consideră că mecanisme de gestiune a stării de urgență în regiunea transnistreană sunt neproporționale și contrare standardelor internaționale în domeniul drepturilor omului. Ombudsmanul cheamă autoritățile statului, reprezentanții mediatorilor și observatorilor în formatul 5+2 să aplice măsuri de ordin diplomatic, juridic sau de alt gen, în conformitate cu dreptul internațional, pentru a asigura realizarea drepturilor și libertăților omului în localitățile administrativ teritoriale din regiunea transnistreană în condițiile stării de urgență, iar restrângerile drepturilor omului să fie proporționale cu situația care le determină, transmite IPN.

Într-un apel adresat viceprim-ministrului pentru reintegrare, reprezentanților mediatorilor și observatorilor în formatul 5+2, avocatul poporului și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu punerea în aplicarea de către liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, printr-un decret din 30 martie, a unor mecanisme de gestiune a stării de urgență, care, în opinia avocatului poporului, sunt neproporționale și contrare standardelor internaționale în domeniul drepturilor omului.

Astfel, în perioada situației de urgență în regiunea transnistreană poate fi limitat dreptul la libera circulație, dreptul de stabilire a domiciliului sau reședinței în orice localitate din regiune, de ieșire, de emigrare și de revenire în regiune. La fel, poate fi limitat dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, dreptul de a nu fi supus muncii forțate, dreptul la odihnă și la durata normală a săptămânii de muncă stabilită prin lege, precum și dreptul la proprietate și dispunerea de aceasta.

Avocatul poporului menționează că dreptul internațional permite măsuri de urgență ca răspuns la amenințări semnificative, dar măsurile trebuie să fie proporționale cu riscul evaluat, necesare și aplicate în mod nediscriminatoriu. Derogările de la dreptul internațional în condițiile stării de urgență trebuie utilizate pentru obiective legitime de sănătate publică și nu trebuie să fie folosite ca instrument prin care autorităților constituționale li se impun diferite reguli pentru a menține ostatici locuitorii din regiune.

Mihail Cotorobai consideră că platformele de dialog extern la care este asigurată expunerea poziției Chișinăului, a partenerilor internaționali recunoscuți, a organizațiilor internaționale la care Republica Moldova este parte, precum și formatul de negocieri 5+2 pot să devină platforme de cooperare dintre autoritățile naționale, actorii externi relevanți, reprezentanții mediatorilor și observatorilor care pot contribui la atenuarea efectelor generate de restrângerile nejustificate aduse drepturilor și libertăților omului de către factorii de decizie din regiunea transnistreană în condițiile stării de urgență.

În demers se menționează că ombudsmanul menține un dialog direct cu persoanele care locuiesc în localitățile administrativ teritoriale din stânga Nistrului și municipiul Bender, societatea civilă, precum și cu împuternicitul pentru drepturile omului din regiune. Recent, în contextul situației create urmare a răspândirii COVID-19 în Republica Moldova, ombudsmanul s-a adresat împuternicitului pentru drepturile omului cu îndemnul de a contribui la soluționarea problemelor apărute în contextul acțiunilor de prevenire și de combatere a coronavirusului de tip nou legate, în particular, de asigurarea accesului persoanelor la locul de muncă, locul de trai, la instituțiile bancare de pe ambele maluri ale Nistrului, la centrele medicilor de familie, precum și la mărfurile de strictă necesitate – produse alimentare, medicamente.

De asemenea, într-un demers către ministrul justiției, din 25 martie, avocatul poporului a propus convocarea ședinței grupului de lucru pentru drepturile omului în procesul de reglementare a problemei transnistrene, pentru discutarea pretinselor încălcări ale drepturilor omului și problemelor cu care se confruntă oamenii domiciliați în stânga Nistrului în contextul măsurilor de combatere a COVID-19. Propunerea ombudsmanului nu a fost acceptată de către Ministerul Justiției deoarece întâlnirile grupurilor de lucru sectoriale, conform principiilor și procedurilor de negocieri, se desfășoară doar în sediul Misiunii OSCE în Moldova, iar aceasta se află în carantină.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.