Gestionarea fluxului de refugiați, discutată de Natalia Gavrilița și omologul polonez

Situația regională de securitate și soluțiile în gestionarea fluxului mare de refugiați din Ucraina au fost abordate în cadrul unei discuții telefonice dintre premierul Natalia Gavrilița și omologul polonez, Mateusz Morawiecki. În context, a fost abordată necesitatea fluidizării numărului mare de refugiați și crearea de coridoare verzi pentru cei care vor să ajungă în țările Uniunii Europene, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului de la Chișinău, cei doi oficiali au discutat și despre consecințele economice și financiare ale crizei umanitare. Mateusz Morawiecki a dat asigurări că Polonia va susține Republica Moldova atât în gestionarea fluxului de refugiați, cât și prin sporirea asistenței multilaterale acordate Republicii Moldova.

Totodată, premierul polonez a salutat decizia Republicii Moldova de depunere a cererii de aderare la UE și a asigurat că Guvernul de la Varșovia că va susține plenar parcursul european al Republicii Moldova.

Natalia Gavrilița a apreciat colaborarea bilaterală între cele două țări și a mulțumit pentru susținerea oferită de statul polon în cadrul Uniunii Europene.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.