Germania ajută Moldova cu peste 6 milioane de euro

Germania va acorda Republicii Moldova 6,5 milioane de euro în baza a două acorduri semnate miercuri, 15 decembrie, la Chişinău, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Ambasadei Germaniei în Republica Moldova. Primul document vizează o asistenţă financiară în sumă de 1,5 milioane de euro şi a fost semnat de ministrul de stat Victor Bodiu şi Friedel Eggelmeyer, reprezentantul Ministerului Federal al Cooperării Economice şi Dezvoltării din Germania. Un alt acord de finanţare, de peste 5 milioane de euro, a fost semnat între reprezentanţii Cancelariei de Stat, Institutul de Credit pentru Reconstrucţie (KfW) şi Fondul de Investiţii Sociale din Moldova. Mijloacele financiare sunt pentru proiectul de dezvoltare a agriculturii şi pentru dezvoltarea instituţiilor de microcredit. Totodată, Republica Moldova va beneficia de asistenţă tehnică în domeniul pregătirii profesionale, modernizării serviciilor comunale şi dezvoltării regionale. Oficialul german a menţionat că cele două documente semnate astăzi reprezintă o contribuţie a Germaniei pentru Republica Moldova. „Alocările se află pe linia punctelor forte ale cooperării noastre, stabilite cu guvernul Republicii Moldova: dezvoltarea economică durabilă, în special la nivel local, precum şi apropierea de Uniunea Europeană”, a mai spus Friedel Eggelmeyer. Ministrul de stat, Victor Bodiu, a dat asigurări că angajamentele asumate în cadrul acestor acorduri vor fi respectate, iar banii vor fi gestionaţi în condiţii de maximă transparenţă

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.