Peste 14 mii de cetățeni au fost implicați în implementarea acțiunilor de îmbunătățire a serviciilor publice locale în domeniile de alimentare cu apă și canalizare, eficiență energetică, managementul deșeurilor solide. De asemenea, au fost antrenați în activități de promovare a protecției mediului și a climei. Toate – în cadrul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova”, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), transmite IPN.
Secretarul de stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ana Mardare, a declarat că impactul proiectului este semnificativ și se reflectă în beneficiile aduse societății, dar și cadrului instituțional și de politici. „Ne bucurăm să constatăm că, la final de proiect, Republica Moldova este cu un pas mai aproape de Uniunea Europeanăˮ, a spus oficiala.
Rezultatele obținute în privința formulării cadrului de politici în domeniu se referă la pregătirea a două strategii naționale de dezvoltare regională, formularea noului Concept privind Dezvoltarea Regională, propuneri la Legea privind dezvoltarea regională, pregătirea Programului național privind orașele poli de creștere.
În cadrul proiectului au fost formate opt comisii sectoriale în cele patru regiuni de dezvoltare – Nord, Centru, Sud, UTA Găgăuzia, au fost realizate șapte proiecte-pilot în domeniile de alimentare cu apă și canalizare, eficiență energetică și managementul deșeurilor solide finanțate din fonduri germane, elvețiene și românești, 18 proiecte de alimentare cu apă și canalizare și eficiență energetică finanțate de UE și implementate în parteneriat cu Agențiile din Nord, Centru și Sud.
Totalurile proiectului au fot făcute de GIZ, în cadrul unei ședințe comune a Comitetului Director al Acțiunii finanțată de UE și a Comitetului de Monitorizare a proiectului.