 |
|
| Dionis Cenuşa | |
Parcursul european ale celor trei țări semnatare ale Acordurilor de Asociere cu Uniunea Europeană (Moldova, Ucraina, Georgia) diferă atât din perspectiva realizărilor practice ale autorităților, care influențează direct atitudinea Bruxelles-ului, cât și ca grad de susținere proeuropeană din partea populației.
De la Bruxelles, cele trei țări se văd strict prin prisma evenimentelor care le marchează imaginea exterioară. Astfel, Moldova este tratată ca victimă a guvernelor corupte și a infracțiunilor bancare de proporție. Ucraina este privită ca inițiator al unor reforme anti-corupție, ce urmează încă să probeze sinceritatea autorităților, dar și ca obiectul agresiunii neîncetate a Rusiei. Spre deosebire de primele două, Georgia este percepută mai pozitiv, ca un actor stabil și previzibil în procesul de integrare europeană în Caucazul de Sud și respectiv în Partneriatul Estic.
Paradoxal, dar cu toată critica dură pentru corupția masivă și guvernarea mediocră, Moldova este folosită ca exemplu de către UE atunci când vorbește despre liberalizarea vizelor pentru Georgia și Ucraina. Totodată, în pofida recunoașterii meritelor Chișinăului în realizarea reformelor în 2010-2013, unele voci europene admit, cu tot mai multă convingere, că regimul fără vize pentru Moldova s-a datorat unei conjuncturi geopolitice favorabile.
Trei țări, trei relații distincte cu UE
Crizele politice din Moldova, impactul fraudelor financiar-bancare asupra stabilității fondurilor publice și intensificarea protestelor anti-guvernamentale au plasat țara la sfârșitul listei țărilor semnatare ale Acordurilor de Asociere cu UE. Nici probabilitatea setării unui memorandum cu Fondul Monetar Internațional (FMI) nu înmoaie poziția sceptică a UE. Așteptările față de Chișinău depășesc ceea ce guvernarea de la Chișinău poate și vrea să livreze. Cu toate acestea, “foaia de parcurs” derulată de către autorități în perioada martie-iulie 2016 a primit aprecieri bune, deși oarecum rezervate, din partea oficialilor europeni care sunt cu ochii pe Moldova (Comisia Europeană și Serviciul pentru Acțiune Externă al UE). Este vizibil faptul că autoritățile de la Chișinău depun mai multe eforturi decât UE pentru ca dialogul să fie reanimat cât mai repede. De aceea, instituțiile europene sunt obligate să folosească acest moment pentru a face presiuni asupra guvernului moldovean, solicitând rezultate concrete și neîntârziate.
Ucraina se luptă pe mai multe fronturi. Pe extern, aceasta depune eforturi permanente pentru ca agresiunea Rusiei să nu fie trecută cu vederea în capitalele europene. Totodată, retorica externă derivă din sentimentul intern că ar exista premise ca Ucraina să fie abandonată de comunitatea internațională în schimbul unei apropieri de Rusia. Sancțiunile (atât cele politice, cât și cele economice) contra Rusiei au fost reînnoite de către UE până cel puțin în martie 2017, dar alegerile prezidențiale din Franța (primăvara 2017) urmate de cele federale din Germania (toamna 2017), pot răsturna situația și acest lucru este înțeles bine la Kiev. Lucrurile însă se pot deteriora și mai devreme, dacă alegerile din SUA (noiembrie 2016) sunt câștigate de Donald Trump. Or, eventuala anulare a sancțiunilor aplicate de SUA față de Rusia va deveni începutul sfârșitului politicii sancțiunilor contra Rusiei în UE. Pe intern, atenția autorităților de la Kiev este focusată pe reforme, cu care este condiționată asistența externă oferită de către FMI, UE și alți donatori internaționali. Ca și în cazul Moldovei, corupția împiedică Ucraina să progreseze în calea reformelor. Însă gravitatea corupției din Ucraina începe să se developeze de abia acum, când tot mai multe instrumente de raportare a veniturilor devin elemente obligatorii pentru funcționarii ucraineni. După ce UE s-a ars în Moldova, Bruxelles-ul exclude orice compromis vizavi de reformele derulate în Ucraina, în particular față de cele legate de combaterea corupției.
Situația din Georgia este mai bună decât cea din Moldova și Ucraina, ceea ce îi conferă o poziție mai puternică în raport cu instituțiile europene. Nu e deloc întâmplător că UE va aplica noul tip de raportare pe țară anume față de Georgia (până la finele lui 2016), introdus în contextul revizuirii Politicii Europene de Vecinătate. Aceasta denotă un grad de încredere destul de înalt din partea UE. De asemenea, oficialii europeni se referă la Georgia ca la o țară campion al Parteneriatului Estic, asta chiar și în lipsa regimului liberalizat de vize, preconizat deocamdată pentru 2017. Dar acest lucru nu este un indicator determinant în aprecierea progresului Georgiei, deoarece amânarea liberalizării vizelor este cauzată mai mult de dezechilibrele geopolitice din regiune (criza refugiaților) decât de probleme interne din Georgia. Persistă o percepție clară ce favorizează Georgia și care rezultă din nivelul scăzut al corupției. Dar aceasta reprezintă mai mult o moștenire semnificativă a regimului lui Saakașvili (ianuarie 2004 - noiembrie 2013) și nicidecum nu rezultatul direct al reformelor din ultimii ani 3 ani.
Vectorul proeuropean – trei imagini diferite
În Moldova se menține un echilibru între simpatiile proeuropene și cele pro-euroasiatice. Conform celui mai recent sondaj, din august 2016, moldovenii ar alege în egală măsură aderarea Moldovei la UE și la Uniunea Vamală - câte 47% pentru fiecare dintre opțiuni. Totodată, contra UE ar vota într-o proporție puțin mai mare decât împotriva Uniunii Vamale (28% versus 25%). La fel, un segment semnificativ al respondenților ar dori ca țara să fie în relații avansate atât cu Rusia cât și cu UE (38%). Or, după o perioadă de 6 ani, când puterea politică a fost exercitată doar de guverne declarativ proeuropene, simpatiile proeuropene s-au păstrat la un nivel identic cu cele proruso-euroasiatice. Durabilitatea vectorului proeuropean va fi testată serios dacă la alegerile prezidențiale din octombrie 2016 va câștiga candidatul pro-rus Igor Dodon.
Sentimentele proeuropene se mențin în limite pozitive în Ucraina, unde agresiunea rusă alimentează indirect simpatiile față de UE, care demonstrează solidaritate și susținere pentru cauza ucraineană. Conform sondajelor din 2016, ideea aderării Ucrainei la UE este susțină de circa 55% din respondenți. Totodată, chiar și după 2 ani de conflict armat în Estul Ucrainei și respectiv anexarea Crimeii de către Rusia, simpatiile pro-Uniunea Vamală au supraviețuit (15% în 2016).
Georgia este cea mai proeuropeană și, totodată, pro-NATO țară din tot Parteneriatul Estic. Astfel, 72% optează pentru aderarea la UE, iar 64% - pentru NATO. Aceste date sunt mai înalte decât în Ucraina, care trece prin agresiunea rusă și intuitiv dorește să se alinieze regiunii care o sprijină (UE), dar și decât în Moldova – care deja de 2 ani beneficiază de regimul liberalizat de vize cu UE, precum și de altă asistență considerabilă. Cu toate acestea, vectorul proeuroasiatic capătă vizibilitate în rândul georgienilor (29% în 2016 față de mai puțin de 20% în 2014), în mare parte datorită partidelor și organizațiilor non-guvernamentale pro-ruse, finanțate de către Rusia.
În loc de concluzie…
Este important ca UE să rămână vigilentă față de fiecare dintre cele trei țări. Lucrurile par reversibile în acestea, iar influența Rusiei nu dispare, ci din contra sporește. Or, în pofida episoadelor militare, a celor de violare a integrității teritoriale sau a multiplelor embargouri comerciale, inițiate de Rusia, segmente largi de populație din Moldova, Georgia și Ucraina (mai puțin) exprimă simpatii pro-ruso-euroasiatice. Evident, fără propagandă și coerciție pe căi comerciale, Rusia nu ar fi înregistrat rezultate pozitive. Dar aceasta se mai datorează și lacunelor în procesul de integrare europeană în regiune.
Integrarea europeană în Moldova, Ucraina și Georgia trebuie să rezulte în mai multă justiție, mai puțină corupție și mai multe rezultate palpabile în termeni economici. UE trebuie să fie foarte clară în acest sens și să canalizeze toate eforturile anume pe aceste sectoare. Aceleași sectoare trebuie să domine obiectivele Agendelor de Asociere cu Moldova, Georgia și Ucraina, pentru perioada 2017-2019.
UE trebuie să acționeze în cel mai pragmatic mod, iar poziția sa față de problemele din cele trei țări trebuie comunicate populației fără intermedierea oficialilor naționali. E nevoie de o abordare diferențiată, dar la fel ar fi utili și indicatori comuni pentru a stimula competiția între Moldova, Ucraina și Georgia. Această competiție ar putea fi organizată în jurul unui “fond de stimulare”, alcătuit din resurse deja disponibile (asistență înghețată, nedisbursată etc.), pentru țările cu Acorduri de Asociere. Asistența din acest fond va fi direcționată pe proiecte economice, dar în funcție de progresele atinse de fiecare țară în parte în justiție și în combaterea corupției.
În fine, UE trebuie să fie mai ingenioasă decât clasa politică post-sovietică din regiune. Asistența financiară a UE poate avea un impact cu adevărat semnificativ îndată ce aceasta va condiționa reforme complete, care să conțină atât adoptarea legislației, cât și implementarea acesteia de sus în jos.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.
