În contextul Forumului Parteneriatului Estic care urmează să se desfăşoare la sfârşitul lunii noiembrie în capitala Lituaniei, Georgia urmăreşte atingerea unor rezultate ambiţioase, concrete şi cu impact important asupra vieţii cetăţenilor ţării. Declaraţii în acest sens a făcut ministrul afacerilor externe al Georgiei , Maia Panjikidze, în interviul pentru IPN „UE şi Partenerii est-europeni construiesc un spaţiu comun de stabilitate şi securitate”, publicat vineri, 4 octombrie 2013.
„În contextul summit-ului de la Vilnius, eforturile noastre sunt îndreptate spre atingerea unor rezultate concrete: după cum am menţionat, tindem să parafăm Acordul de Asociere, inclusiv ALSAC, şi să înregistrăm progres maxim în vederea finalizării fazei legislative a Planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize. La fel, intenţionăm să semnăm Acordul-cadru privind participarea Georgiei la operaţiunile de politică externă şi de securitate comună ale UE, precum şi Protocolul privind participarea Georgiei la Programele UE. În curând se aşteaptă să se înceapă şi negocierile pe marginea statutului de membru deplin al Georgiei în cadrul Comunităţii Energetice. Acestea sunt priorităţile agendei noastre europene înainte de reuniunea de la Vilnius”, a spus oficialul georgian.
De asemenea, Georgia doreşte să lanseze negocieri pe marginea Agendei de Asociere, care urmează să înlocuiască Planul de acţiuni al politicii europene de vecinătate şi să faciliteze întrarea în vigoare şi implementarea Acordului de Asociere. Agenda de Asociere va reprezenta un set de acţiuni concrete pe care ţara va trebui să le întreprindă în conformitate cu angajamentele asumate în cadrul Acordului de Asociere.
„După summit-ul de la Vilnius, vom tinde să semnăm Acordul înainte de expirarea mandatului actualei Comisii Europene şi să purcedem la implementarea sa provizorie pentru a ne putea bucura la vreme de beneficiile aşteptate. Implementarea efectivă a Acordului de liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv ar putea pregăti terenul pentru o integrare economică mai aprofundată, în vederea stabilirii unei Zone Economice UE-Parteneriatul Estic. Călătoriile fără vize pentru Partenerii est-europeni respectivi, în baza implementării cu succes a planurilor de acţiuni de liberalizare a regimului de vize, trebuie să fie una din priorităţile perioadei post-Vilnius, a precizat Maia Panjikidze.
Potrivit oficialului georgian, UE şi Partenerii est-europeni au împreună un interes vital de a construi un spaţiu comun de stabilitate şi securitate. „UE joacă un rol important în Georgia în acest sens. Problemei rezolvării paşnice a conflictelor şi rolului sporit al UE trebuie să li se acorde atenţia cuvenită în cadrul Parteneriatului Estic, întrucât acestea au o importanţă vitală pentru majoritatea ţărilor PE”, a spus şefa diplomaţiei georgiene în interviul pentru IPN.
Ministrul afacerilor externe al Georgiei , Maia Panjikidze, se află astăzi la Chişinău , unde participă la Adunării Generale a Forumului Societăţii Civile al Parteneriatului Estic.