Genderdoc-M acuză o grupare de acţiuni extremiste la adresa homosexualilor

Centrul de informaţii „Genderdoc-M” susţine că mai mulţi homosexuali au devenit victimele unor acţiuni extremiste din partea unei grupări ilegale, iar activiştii pentru drepturile persoanelor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transsexuali) sunt ameninţaţi şi supuşi unor atacuri. Membrii Genderdoc-M se plâng că organele de drept nu întreprind nicio măsură pentru a opri fărădelegile care au loc.

Angela Frolov, coordonator de programe la „Genderdoc-M”, a declarat marţi, 25 noiembrie, la o conferinţă de presă la IPN, că organizaţia s-a făcut cunoscută pretinzând că „vânează” pedofili, în realitate acţiunile acesteia fiind îndreptate împotriva homosexualilor, iar dovadă sunt mai multe secvenţe video plasate pe internet. Angela Frolov a menţionat că în aceste filmuleţe, unul dintre care a fost prezentat la conferinţă, se vede cum membrii grupării maltratează şi umilesc persoane cu orientare sexuală netradiţională.

„La început s-au adresat la noi cu propuneri de a colabora, iar noi le-am spus că nu putem colabora cu un grup care lucrează ilegal, apoi cu ameninţări chiar au confirmat că într-adevăr nu vânează pedofili, dar homosexuali şi acesta este scopul lor de bază. Evident că din acel moment organizaţia noastră s-a implicat şi deja de un an durează această luptă. Noi am încercat toate căile legale pentru a opri activitatea acestei grupări”, a spus Angela Frolov.

Expertul în drepturile omului, avocatul Doina Ioana Străisteanu, a declarat că iniţial nu se cunoştea identitatea persoanelor umilite care apar în secvenţele video. Genderdoc-M a sesizat Procuratura municipiului Chişinău în baza filmuleţelor, însă plângerea a fost remisă dintr-o instanţă în alta, fără să existe o finalitate. Nici până astăzi nu a fost intentată o cauză penală şi nu s-a întreprins nicio măsură în vederea reţinerii membrilor grupării, în special a liderului organizaţiei, care implică în aceste ilegalităţi şi persoane minore, inclusiv pentru că acestea nu pot fi trase la răspundere.

Doina Ioana Străisteanu a menţionat că, între timp, au fost identificate victimele din secvenţele video şi acestea au fost de acord să depună plângeri. Organele de drept susţin că liderul grupării a fost dat în urmărire, dar este de negăsit, deşi acesta apare la diverse manifestaţii organizate în capitală. Avocata a mai spus că, din moment ce organele de drept din ţară nu le fac dreptate, membrii Genderdoc-M se vor adresa în instanţele de drept internaţionale.

Preşedintele Centrului „Genderdoc-M”, Alexei Marcicov, a spus că organele de drept nu trebuie să permită activitatea a astfel de grupări extremiste, iar de lupta cu pedofilii trebuie să se ocupe specialiştii din domeniu. Alexei Marcicov a prezentat un şir de fotografii ale membrilor grupării, de pe reţelele de socializare, în care apare simbolistica nazistă, fapt ce confirmă activitatea extremistă a grupării.

  • angela frolov despre grupare.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.