Tariful la gazele naturale pentru consumatorii finali se va majora în medie cu 12,2%, de la 4098 la 4599 de lei pentru 1000 de metri cubi de gaze. Decizia a fost luată miercuri, 26 ianuarie, de ANRE, dar a lăsat nemulţumit furnizorul de gaze, care cerea o majorare mai mare, transmite Info-Prim Neo. Pentru un consum de lunar de până la 30 de metri cubi de gaze tariful se majorează cu 16%, iar pentru consumul care depăşeşte acest volum – cu 13,4%. Pentru centralele electrice de termificare şi centrale termice publice majorarea este de 15,5%, iar pentru agenţii economici conectaţi la reţelele de presiune înaltă – de 10,1%. Pentru agenţii economici conectaţi la reţelele de presiune medie tariful creşte cu 5,4%, iar pentru cei conectaţi la reţele de presiune joasă – 7,6%. SA Moldovagaz a solicitat o majorare a tarifului în medie cu 18%, făcând calculele în baza unei metodologii vechi, din 2008. Deosebirea dintre aceasta şi noua metodologie, publicată săptămâna trecută în Monitorul Oficial, este în calcularea consumului tehnologic şi pierderilor în reţele de distribuţie. Conform vechii metodologii, aceste pierderi puteau fi de 65 de milioane metri cubi de gaze. Noua metodologie prevede doar 16 milioane de metri cubi. La propunerea specialiştilor de la Moldovagaz, care au spus că unele tronsoane din reţele de distribuţie sunt mai vechi şi pe acestea nu se poate obţine o reducerea atât de drastică a pierderilor anuale, ANRE a acceptat ca acest volum acceptat de pierderi să fie de 32 de milioane de metri cubi de gaze. Însă preşedintele Moldovagaz, Alexandr Gusev, nu a fost de acord cu această cifră. El a spus că a atacat în instanţa de judecată ANRE pentru că a aprobat noua metodologie de calcul fără să ţină cont interesele Molovagaz. La rândul său, Victor Parlicov, directorul general ANRE, a declarat că instanţa de judecată nu a solicitat opinia ANRE, iar decizia prin care s-ar fi suspendat acţiunea noii metodologii nu a ajuns la Agenţie. Alexandru Gusev a declarat că tariful aprobat de ANRE pune întreprinderea într-o situaţia de limită. Reieşind din majorarea tarifelor la gazele naturale ANRE a aprobat şi tarifele la energia electrică şi termică livrată consumatorilor finali de către CET-uri. Astfel la CET -1 tariful la energia electrică va rămâne acelaşi, iar la energia termică se majorează cu 9,6% adică de la 529 la 580 lei Gcal. Pentru CET-2 majorarea la energia electrică este 17%, de la 110 lei la 129 lei pentru kWt/h, iar la energia termică cu 18%,de la 423 la 499 lei/Gcal. La CET-Nord noul tarif pentru energia electrică se majorează de la 123 până 125 lei/kWh, adică cu 1,2%, iar la energia termică majorarea este de 8,5%, de la 911 până la 988 lei/Gcal. Alexandru Comarov, director general CET-2, a spus că ar fi fost bine ca majorările aprobate să acopere mai mult cheltuielile întreprinderii, dar nici consumatorii nu trebuie neglijaţi. Tarifele la Termocom nu au fost încă ajustate. Noile tarife la gaze şi la energia livrată de CET-uri intră în vigoare la 1 februarie.