Gazoductul Iaşi-Ungheni va permite Moldovei să obţină surse alternative de gaze, premier

Lucrările de construcţie a gazoductului Iaşi-Ungheni, se segmentul Republicii Moldova, vor începe pe 27 august, de Ziua Independenţei, a confirmat prim-ministrul Iurie Leancă, în cadrul emisiunii „Spaţiul Public” la Radio Moldova. Potrivit oficialului, lansarea acestui gazoduct va permite Republicii Moldova, timp de 6-9 luni, să obţină surse alternative de gaze, transmite IPN.

Totodată, potrivit prim-ministrului, un alt obiectiv ar fi crearea unei reţele comune  de  energie electrică. „În România energia electrică este mult mai ieftină ca în Ucraina. Şi când ai două potenţiale surse, este mult mai uşor să cauţi variante comode”, a spus Iurie Leancă.

Referindu-se la alte subiecte de discuţie pe care le-a abordat, în această săptămână, cu omologul său român, Victor Ponta,  Iurie Leancă a spus că se va examina posibilitatea de reparaţie a mai multor poduri peste Prut. „Este necesară identificarea unor resurse pentru a elabora un studiu de fezabilitate, ulterior vom vedea ce se poate de făcut”, a spus premierul de la Chişinău.

Iurie Leancă a avut o întrevedere cu Victor Ponta, marţi, 10 iulie, la Bucureşti.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.