Gările auto din gestiunea statului nu deţin unităţi de transport public

Zilnic, din gările auto aflate în gestiunea statului pasagerii pot accesa circa 8800 de curse, însă nicio unitate de transport nu aparține gărilor auto. Directorul Întreprinderii de Stat „Gările şi Staţiile Auto”, Ştefan Vieru, a declarat pentru IPN că pe cele circa patru mii de itinerare naţionale şi internaționale circulă doar unități de transport care aparțin agenților transportatori privați, iar gările auto prestează doar servicii de vânzare a biletelor, servicii de dispecerat, de păstrare a bagajelor etc.

De siguranța pasagerilor sunt responsabili proprietarii mijloacelor de transport, însă Şfetan Vieru a dat asigurări că toate unitățile implicate pe cursele auto sunt certificate, iar Agenţia Naţională pentru Transport Auto verifică ca acestea să corespundă normelor de siguranță rutieră. Totodată, pe teritoriul gării auto, dispeceratul verifică înainte de plecare setul de documente ce conţine date despre revizia tehnică a unităţii de transport, controlul medical al șoferului etc.

În total, în Republica Moldova sunt 29 de gări auto şi staţii auto ce aparțin statului. Spre deosebire de autogări, la stațiile auto nu pot fi procurate bilete și nu există servicii de dispecerat. Mai sunt şi cinci centre de casă, în localitățile ce au o populație mai mare de cinci mii de locuitori.
 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.