De luni, 1 octombrie, vor începe lucrările de reabilitare a gardului decorativ al aleii din bd. Grigore Vieru. Proiectul constă în restabilirea elementelor din fontă, precum și a fundamentului gardului, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Primăriei municipiului Chișinău.
Costul proiectului este de 2,2 milioane de lei, iar lucrările vor fi finalizate până la sfârşitul lunii noiembrie. Iniţial va fi restaurat fundamentul din beton pe întreg perimetrul, circa 1300 de metri liniari, după care vor fi montate elementele decorative.
De asemenea, vor fi defrișați arborii uscaţi, iar în loc, în această toamnă, vor fi replantați copaci cu balot de pământ.