Garda Tânără cere demisia lui Roibu

Aripa tânără a Partidului Socialiştilor (PSRM) „Garda Tânără” a cerut demisia ministrului Alexei Roibu într-o acţiune de protest desfăşurată azi, 22 mai, în faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne (MAI), transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al PSRM, „Garda Tânără” a pregătit pentru ministru un model de cerere de demisie, pe care a dorit să-l transmită acestuia, însă uşa s-a dovedit a fi încuiată. Tinerii susţin că MAI este nu doar incapabil de a ţine sub control situaţia în ţară, dar şi se teme de propriul popor, anume din această cauză ministrul este obligat să părăsească postul pe care-l deţine. În opinia tinerilor protestatari, eficienţa activităţii organelor de drept va creşte doar în cazul în care conducerea MAI va fi preluată de o persoană competentă, care-şi cunoaşte meseria. PSRM precizează că acţiunile de protest sunt legate de creşterea nivelului criminalităţii în Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.