Galina Bostan a fost selectată pentru funcţia de membru al CNI

Comisia juridică, numiri şi imunităţi a selectat-o pe Galina Bostan pentru funcţia de membru al Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) din partea societăţii civile. Preşedintele Comisiei juridice, Victor Popa, a declarat pentru Info-Prim Neo că aceasta a fost aleasă cu 7 voturi ale deputaţilor alianţei. Fracţiunea PCRM nu a participat la şedinţă. Alături de Galina Bostan, la concurs au participat Dumitru Proca, Dumitru Graur, Igor Căldare şi Anatolie Petrici. Pentru a fi promovată în funcţie, Galina Bostan urmează să obţină şi susţinerea Parlamentului. Până în prezent, Galina Bostan a activat în funcţia de director al Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC). Funcţia de membru al CNI din partea societăţii civile a devenit vacantă când Cristina Cojocaru şi-a prezentat demisia, după alegerea preşedintelui comisiei, invocând că nu are convingerea că instituţia a fost constituită în mod legal. Comisia Naţională de Integritate este abilitată să verifice declaraţiile de venit ale funcţionarilor publici.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.