Găgăuzii vor sărbători vinul de două ori

Găgăuzii vor sărbători vinul de două ori – mai întâi în octombrie, cu toată ţara, iar apoi în noiembrie, la nivel de autonomie, transmite Info-Prim Neo. Festivalul vinului-2008 „Gagauz şarabin yortusu” va fi sărbătorit la 2 noiembrie la Comrat, anunţă serviciul de presă al başcanului Găgăuziei. Deschiderea festivalului va avea loc în dimineaţa zilei în piaţa centrală din Comrat. După sfinţirea vinului, va avea loc prezentarea participanţilor la festival. Pe lângă standurile întreprinderilor vinicole şi producătorilor individuali de vinuri, vizitatorilor le vor fi prezentate curţile naţionale ale Găgăuziei. Aici vor putea fi nu doar degustate vinurile, dar şi bucătăria naţională a popoarelor care locuiesc în autonomia găgăuză. În amiaza zilei vor fi făcute totalurile concursului pentru cel mai bun vin de casă, cel mai bine amenajat stand şi curte naţională. În total vor fi premiaţi câştigătorii la 18 categorii şi desemnat Marele Premiu. Între ora 11.00 şi 14.00 este planificat un program artistic cu participarea colectivelor din Turcia, România, Belarus, Ucraina, Moldova, regiunea transnistreană şi UTA Găgăuzia. Pe parcursul manifestării se vor desfăşura concursuri, competiţii sportive, expoziţii de dulciuri, produse de panificaţie şi mezeluri. Festivalul se va încheia cu un program muzical. Festivalul vinului se desfăşoară în Comrat pe parcursul a şapte ani, însă doar în 2007 executivul Găgăuziei a conferit sărbătorii statut oficial. Potrivit deciziei din 18 octombrie 2007, Festivalul vinului este sărbătorit anual, în prima duminică a lunii noiembrie. Totodată, autorităţile de la Chişinău au anunţat că în acest an, manifestaţii prilejuite de „Ziua naţională a vinului” vor fi organizate la 12 octombrie în toate centrele raionale, în municipiul Bălţi şi în UTA Găgăuzia.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.