Găgăuzia a returnat întregul lot de vaccin AstraZeneca Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Despre aceasta a anunțat șeful Centrului de Sănătate Publică din Comrat, Ivan Hasta, la un post de radio local, transmite gagauzinfo.md, citat de IPN.
Potrivit lui Ivan Hasta, „de la bun început, publicul, inclusiv comunitatea medicală, a arătat o oarecare neîncredere” față de vaccin, cauzată de rapoartele privind efectele secundare ale acestuia.
Șeful Centrului de Sănătate Publică din Comrat a remarcat că doar 50 de persoane, majoritatea cadre medicale, au fost vaccinate cu AstraZeneca. Cu vaccinul rămas s-a încercat imunizarea persoanelor incluse în etapa a II-a de vaccinare – persoanele cu vârsta peste 60 de ani și persoanele cu comorbidități. Dar nu au fost doritori.
Potrivit lui Ivan Hasta, vaccinul are termen de valabilitate până pe 31 mai, respectiv, a fost returnat pentru a nu se pierde și a fi utilizat în alte regiuni ale Moldovei. „Am coordonat acest lucru cu Ministerul Sănătății. Vaccinul a fost redistribuit în alte regiuni”, a adăugat specialistul.
În UTA Găgăuzia au fost distribuite 240 de doze de vaccin AstraZeneca pentru imunizarea lucrătorilor medicali.