Furnizorii de apă vor fi obligaţi să instaleze contoare din cont propriu

Furnizorii de apă vor fi obligaţi să instaleze contoare din cont propriu. Deputaţii au adoptat vineri, 30 martie, un proiect de lege în acest sens în prima lectură, transmite Info-Prim Neo. „Înaintarea acestui proiect de lege a fost generată de evenimentele din ultima perioadă, soldate cu discuţii contradictorii între autorităţile care apără drepturile consumatorilor finali şi întreprinderile de furnizare a apei potabile pe marginea subiectului obligării consumatorilor să instaleze echipamente de măsurare a consumului de apă potabilă din cont propriu”, a declarat autorul acestei iniţiative legislative, deputatul democrat Iurie Bolboceanu. Deputatul a menţionat că prin această iniţiativă deputaţii îşi propun să instituie norme noi de drept, care vor contribui la stabilirea mecanismelor legale de constituire a unor raporturi echitabile în domeniul contorizării serviciilor de apă. Conform prevederilor noi, furnizorul de apă potabilă vor suporta cheltuielile pentru achiziţionarea, instalarea, exploatarea, întreţinerea şi reparaţia, înlocuirea şi verificarea metrologică a echipamentelor de măsurare a consumului de apă potabilă în apartamentele blocurilor locative, încăperile locuibile în cămine, precum şi în casele individuale. Proiectul de lege a fost votat de majoritatea parlamentară. Acesta urmează să treacă şi în a doua lectură.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.