Fundaţia Hanns Seidel a deschis un Birou la Chişinău

 

COMUNICAT DE PRESĂ
 

Fundaţia Hanns Seidel (Hanns Seidel Stiftung) a deschis un Birou la Chişinău pentru a-şi spori contribuţia la dezvoltarea Republicii Moldova şi a Regiunii Mării Negre.

Chişinău, 12 august 2015 -- Fundaţia germană Hanns Seidel, care este activă în ţara noastră din 2003, şi-a lansat Biroul pentru Republica Moldova. Biroul va activa sub auspiciul Reprezentanţei proaspăt reorganizate — cu sediul la Kiev — pentru regiunea Mării Neagre, care a ajuns să cuprindă şi Ucraina, pe lângă România.

În cadrul unei mese rotunde cu prilejul lansării, Dl Daniel Seiberling, şeful Reprezentanţei HSS în Ucraina, România şi Republica Moldova, a declarat: „Vrem să sporim vizibilitatea Fundaţiei la Chişinău pentru a contribui, printre altele, la consolidarea societăţii civile şi instituţiilor de stat funcţionale. Vom încuraja în continuare proiecte în acest sens.”

Dumnealui a remarcat în acest context că societatea civilă trebuie fortificată astfel încât poziţiile acesteia să se regăsească mai mult în politicile formulate de clasa politică şi acţiunile întreprinse de instituţiile statului. „Politicienii trebuie să perceapă societatea civilă ca pe un partener egal, aceasta din urmă, de rând cu presa, având rolul de portavoce pentru problemele cu care se confruntă societatea în ansamblu”.

După cum a anunţat Dl Seiberling, crearea Reprezentanţei HSS pentru regiunea Mării Negre a fost salutată şi de ambasadele Germaniei din cele trei ţări implicate şi, prin urmare, aceasta va beneficia de susţinerea lor. În mod firesc, una din direcţiile de activitate care va antrena toate cele trei ţări va viza securitatea frontierelor.

„Misiunea gravată pe stindardul Fundaţiei este promovarea democraţiei”, a declarat Dr. Klaus Fiesinger, şeful Direcţiei Cooperare în Europa Centrală, de Est şi Sud-Est, Asia Centrală şi Caucaz, adăugând: „am reorganizat Reprezentanţa pentru regiunea Mării Negre cu intenţia de a crea o reţea mai puternică, care să faciliteze un schimb de experienţă, inclusiv la nivelul societăţii civile.”

Totodată, reprezentanţii Fundaţiei au subliniat importanţa componentei de mediatizare în cadrul eforturilor de consolidare a societăţii civile. În acest sens, participanţii la eveniment au salutat ideea creării unei platforme care să-i ajute pe partenerii HSS din Republica Moldova să comunice între ei şi totodată să-şi sporească vizibilitatea.

La eveniment au participat reprezentanţii organizaţiilor şi instituţiilor partenere ale HSS, care şi-au exprimat aşteptările legate de deschiderea Biroului de la Chişinău, schiţând perspectivele unor noi proiecte şi trecând în revistă realizările unor proiecte mai vechi sau în curs de derulare. Printre partenerii HSS se numără organizaţii ale societăţii civile, cum ar fi IDIS Viitorul sau asociaţia obştească „Indigo” (Dubăsari), dar şi autorităţi publice, cum ar fi Centrul Naţional Anticorupţie şi Inspectoratul General al Poliţiei etc.

Pentru mai multe informaţii:

Violeta Şandru
Tel: +373 68 41 77 33
E-mail: sandru@hss.de
Online: www.hss.de


 

 

Fundaţia Hanns Seidel este activă în Republica Moldova din 2003, implementând împreună cu partenerii săi proiecte şi programe ce au drept obiective: dezvoltarea administrativă şi instituţională, promovarea structurilor democratice în administraţia publică locală şi în instituţii, formarea unor funcţionari calificaţi în domeniul ordinii şi securităţii publice şi în cel al administraţiei publice locale, încurajarea societăţii civile de participare activă la viaţa socială şi în procesul de luare a deciziilor politice, promovarea competenţelor tinerilor în domeniul activităţii de leadership, susţinerea măsurilor de prevenire împotriva corupţiei etc.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.