Fundaţia germană „Hanns Seidel” este disponibilă să înceapă noi proiecte în Moldova

Fundaţia germană „Hanns Seidel” este disponibilă să înceapă noi proiecte în Republica Moldova. Fundaţia susţine prin proiectele sale buna guvernare, democraţia, pacea, statul de drept şi dezvoltarea durabilă. Despre aceasta a menţionat directorul executiv al fundaţiei, Peter Wetterauf, care a avut o întrevedere cu preşedintele Parlamentului, Igor Corman, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Parlamentului.

Igor Corman a salutat activităţile realizate de „Hanns Seidel” în Republica Moldova şi a solicitat sprijin pentru dezvoltarea în anii următori a proiectului pilot lansat de Parlament privind deschiderea a patru oficii teritoriale de informare. Primul oficiu teritorial de informare a fost inaugurat la Comrat în luna mai, cu susţinerea Programului Naţiunilor Unite. În septembrie, legislativul intenţionează să deschidă şi celelalte trei oficii, la Edineţ, Orhei şi Leova.

În altă ordine de idei, preşedintele Parlamentului a solicitat reprezentanţilor fundaţiei să sprijine şi să încurajeze societatea civilă din Republica Moldova pentru a participa mai activ în procesul de luare a deciziilor şi în promovarea parcursului european al Republicii Moldova. „Lucrul abia începe. După semnarea Acordului de Asociere avem multe de făcut în anii următori pentru a moderniza ţara şi a creşte nivelul de trai a oamenilor”, a declarat Igor Corman.

Reprezentanţii Fundaţiei „Hanns Seidel” se află în Republica Moldova într-o misiune de documentare pentru identificarea domeniilor de cooperare cu Republica Moldova. Din delegaţie fac parte şi directorul Institutul de Colaborare şi Contacte Internaţionale, Susanne Luther, şeful Reprezentanţei în România şi Republica Moldova, Daniel Seiberling.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.